Situaţia rromilor în UE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Situaţia rromilor în UE

Monden 05 Martie 2010 / 00:00 301 accesări

Situaţia comunităţii rrom din ţările membre UE a fost subiectul unei audieri publice găzduite de Parlamentul European (PE). La audiere au participat europarlamentari ca Renate Weber (ALDE/PNL), membră a Comisiei pentru libertăţi civile a PE, Hannes Swoboda, vicepreşedinte al grupului S&D, reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale pentru drepturile omului şi ai presei. În intervenţia sa, eurodeputata română Renate Weber a apreciat că este nevoie de ”o strategie pentru minoritatea rrom nu doar la nivelul UE, dar care să vizeze şi ţările care sunt în procesul de accedere în Uniune, pentru că după cum se ştie, există o mare mobilitate a unora dintre comunităţile rrom care se vede şi care este clamată ca atare în state membre”. Valeriu Nicolae, reprezentând Centrul European de Politici pentru comunitatea rrom, a estimat că în ultimii ani, atât Comisia Europeană, cât şi statele membre au făcut extrem de puţin pentru o strategie europeană. În opinia sa, ”România a acţionat în acest domeniu ceva mai bine decât majoritatea celorlalte state membre, dar din păcate nu se pot face schimbări dramatice cât timp stereotipurile sunt atât de bine înfipte în societatea civilă”. Acesta a mai afirmat că este nevoie de o intervenţie foarte serioasă a Guvernului, care deocamdată este doar la nivel de retorică. ”Problema este a noastră, a tuturor şi trebuie să o rezolvăm împreună”, a explicat Valeriu Nicolae.



12