Confruntările s-au redus astăzi în estul Ucrainei, după trei zile de lupte violente între armata ucraineană şi separatiştii proruşi, potrivit armatei ucrainene şi jurnaliştilor din zonă, relatează AFP. Ucraina a propus pe de altă parte Rusiei, acuzată că înarmează rebelii şi că a mobilizat trupe în zona confruntărilor, să semneze un document pentru încetarea ostilităţilor încă de luni. La Doneţk, noaptea de duminică spre luni şi dimineaţa zilei de luni nu au fost perturbate decât de rare detonări ale artileriei, care au constrastat cu focul continuu din ultimele zile, provenind în special din zona aeroportului, potrivit jurnaliştilor AFP. Aeroportul din Doneţk a fost teatrul unor confruntări foarte violente de joi seara, când separatiştii au lansat o ofensivă asupra obiectivelor ucrainene. Forţele ucrainene au respins-o şi afirmă că au "curăţat aproape în întregime" zona aeroportului, datorită sosirii tancurilor sâmbătă seara. "Este mult mai calm astăzi", a declarat un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, Vladislav Selezniov. "Militarii noştri au avut o sarcină clară, să respingă rebelii care ne atacau. Brigada a 93-a aeropurtată a făcut acest lucru. Separatiştii nu vor mai putea trage asupra obiectivelor noastre de la distanţă mică", a adăugat el. Cartierele rezidenţiale situate în nordul oraşului au fost de asemenea vizate de bombardamente, care s-au soldat cu morţi în rândul civililor. Ministerul ucrainean al Afacerilor Externe a declarat noaptea trecută că a propus Rusiei să semneze "o agendă precisă pentru a aplica acordurile (de pace) de la Minsk şi a asigura încetarea ostilităţilor începând din 19 ianuarie".