Situaţie complicată în provincia siriană Idlib! Rusia şi Turcia, în discuţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Situaţie complicată în provincia siriană Idlib! Rusia şi Turcia, în discuţii

Externe 17 Septembrie 2018 / 16:59 499 accesări

Kremlinul a anunţat luni că situaţia din provincia siriană Idlib controlată de rebeli este „acută”, în timp ce preşedinţii rus şi turc se pregătesc să se întâlnească în oraşul rusesc Soci, relatează dpa, potrivit agerpres.ro. Preşedintele Vladimir Putin a respins la începutul acestei luni propunerea omologului său turc Recep Tayyip Erdogan privind o încetare a focului la Idlib. „Astăzi discuţiile vor continua deoarece situaţia este complicată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia de presă rusă TASS. „Există o anumită diferenţă în abordări şi din acest motiv sunt necesare discuţii foarte serioase la cel mai înalt nivel”, a spus el.

Preşedinţii Rusiei, Vladimir Putin, şi Turciei, Recep Tayyip Erdogan, se reunesc luni în staţiunea rusă Soci pentru a aborda situaţia din Siria şi chestiuni referitoare la cooperarea bilaterală, a informat duminică Kremlinul, citat de EFE. Cei doi lideri „vor dezbate chestiuni de actualitate ale cooperării bilaterale şi probleme referitoare la soluţionarea conflictului sirian”, se menţiona într-un comunicat de presă succint al preşedinţiei ruse.

Taguri articol


12