FC Dinamo Bucureşti a confirmat, miercuri, 19 cazuri de infectare cu noul coronavirus din cadrul clubului, dintre care 18 jucători.
„FC Dinamo Bucureşti a anunţat în această dimineaţă Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) că încă şapte jucători au fost confirmaţi pozitiv la testul Real Time PCR pentru diagnosticarea Covid-19.
„În urma retestării după perioada de izolare au fost depistaţi pozitiv încă şapte jucători din cadrul lotului”, a declarat medicul echipei noastre, Liviu Bătineanu, pentru site-ul oficial al clubului.
Numărul dinamoviştilor confirmaţi pozitiv în ultima săptămână a ajuns la 19, 18 jucători şi un membru al staff-ului medical al echipei”, informează fcdinamo.ro.
La ultimul test, efectuat marţi, au fost înregistrate şapte cazuri pozitive în rândul jucătorilor: Ionuţ Şerban, Marco Ehamnn, Andreas Mihaiu, Valentin Borcea, Mihai Neicuţescu, Daniel Popa şi Robert Moldoveanu.
La 16 iulie, au fost înregistrate primele şase cazuri de infectare cu Covid-19, Filip Mrzljak, Ricardo Grigore, Mihai Popescu, Ştefan Fara, Alexandru Răuţă şi Vali Lazăr, după care au mai fost testaţi pozitiv cu SARS-CoV-2 jucătorii Andrei Sin, Diego Fabbrini, Aleksander Mitrovici, Dan Tălmaciu şi Mattia Montini.
Justin Ştefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), a declarat, miercuri, că LPF nu poate reprograma meciurile echipei Dinamo înainte de finalizarea anchetei epidemiologice.