Dacă romano-catolicii se pregătesc de marea sărbătoare a creştinătăţii, Paştele, credincioşii ortodocşi sărbătoresc Floriile. În această duminică, la Catedrala “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, va oficia Sfînta Liturghie, după care va împărţi celor prezenţi ramuri de salcie în amintirea intrării triumfale a lui Iisus Hristos în Ierusalim. Intrarea în Săptămîna Patimilor înseamnă parcurgerea creştinească a marelui drum pentru Noaptea Învierii, astfel că enoriaşii sînt aşteptaţi pe 14 şi 16 aprilie la Deniile celei de-a 12-a Evanghelii şi Prohodul Domnului. Purtătorul de cuvînt al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Eugen Tănăsescu, a declarat că, respectînd tradiţia ultimilor ani, Eparhia Dobrogei a decis să cheme credincioşii la marea sărbătoare a Învierii într-un loc extrem de cunoscut constănţenilor. “Slujba de Înviere va fi oficiată, pentru prima dată, pe Plaja Modern din Constanţa. Am reuşit să obţinem sprijinul Primăriei Municipiului Constanţa şi al Consiliului Local, astfel că vom aştepta constănţenii într-un loc spaţios şi situat aproape de oraş. De asemenea, Lumina Învierii va fi adusă de la Ierusalim prin intermediul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, ceea ce înseamnă că, după ce ajunge în oraşul moldav, Lumina va lua calea Constanţei cu un avion militar. Acesta va ateriza pe Aeroportul Internaţional “Mihail Kogălniceanu” pe 18 aprilie, după care Lumina va fi dusă pentru a ajunge la toţi credincioşii constănţeni”, a declarat Eugen Tănăsescu. Ca şi în anii trecuţi, IPS Teodosie va merge la Penitenciarul de maximă siguranţă Poarta Albă pentru a aduce o rază de lumină creştinilor de aici. După slujba din Noaptea Învierii, cînd creştinii vor lua Lumina Sfîntă, pe 19 aprilie, la Catedrala “Sfinţii Petru şi Pavel” din Constanţa, IPS Teodosie va oficia Slujba celei De-a Doua Învieri.