Slujbă de pomenire a victimelor din „Colectiv“, la Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La 40 de zile după tragedie

Slujbă de pomenire a victimelor din „Colectiv“, la Constanța

Social 10 Decembrie 2015 / 17:39 864 accesări

Înaltpreasfințitul (ÎPS) Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreunăcu un sobor de preoți și diaconi, va oficia Sfânta Liturghie sâmbătă, 12 decembrie, începând cu ora 8.15, la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, urmată de slujba de Te Deum, cu ocazia aniversării zilei sale de naştere.În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Teodosie va pomeni în fața Sf.Altar și victimele din clubul „Colectiv” din Capitală, la împlinirea a 40 de zile de la tragedie. Tot sâmbătă, Arhiepiscopul Tomisului va merge la Căminul pentru persoane vârstnice din Constanța (str. Unirii), unde va oferi masa de prânz celor 150 de persoane. De asemenea, va dărui o masă caldă celor 100 de vârstnici din Centrul de îngrijire și asistență din Poarta Albă. „Acest moment este, pentru mine, o bucurie aleasă. Împlinirea unei vârste care, de acum, merge spre senectute mă apropie tot mai mult de oamenii vârstnici, pe care i-am iubit întotdeauna și pe care i-am vizitat în fiecare an. În mijlocul lor găsești înțelepciune, experiență, dragoste. De aceea, vreau să stau cu ei la masă și de vorbă. Vreau să le împărtășesc dragostea de păstor acestor oameni, care au nevoie de afecțiune. Am luat ca model pe părintele meu sufletesc, vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, care, de ziua dânsului, se retrăgea cu bătrânii de la azilul de pe strada Radu Vodă din Capitală”, mărturisește Arhiepiscopul Tomisului. Înainte de aceasta, vineri, 11 decembrie, începând cu ora 17.00, ÎPS Teodosie va oficia slujba Vecerniei la Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon” din cartierul constănţean Inel II, lăcaș de cult care-și va serba ocrotitorul, Sf. Spiridon, pe 12 decembrie.



12