Slujbă de pomenire pentru IPS Lucian

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Slujbă de pomenire pentru IPS Lucian

Justiție 28 August 2007 / 00:00 918 accesări

În urmă cu trei ani, pe 30 august, fostul Arhiepiscop al Tomisului din perioada 1990-2001, IPS Lucian Florea a trecut la cele veşnice. Trupul neînsufleţit al Înaltului arhiereu a fost depus în Catedrala Arhiepiscopală \"Sfinţii Petru şi Pavel\" din Constanţa, fiind înmormîntat după slujba prohodirii, condusă de Patriarhul Teoctist Arăpaşu. Pentru a cinsti memoria celui care a păstorit viaţa spirituală a credincioşilor dobrogeni peste un deceniu, astăzi, începînd cu ora 9.00, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, va oficia o slujbă de pomenire în Catedrala arhiepiscopală. Născut la 3 aprilie 1922, în comuna Stremţ, judeţul Alba, Lucian Florea a urmat studii în teologie şi avut o bogată activitate misionar-religioasă. După ce a urcat toate treptele ierarhiei, a fost ales Arhiepiscop al Tomisului, de către Colegiul Electoral Bisericesc, pe 27 septembrie 1990. A ocupat funcţia de arhiereu vicar cu titulatura de Tomitanul. IPS Lucian Florea a avut un rol esenţial în ridicarea Eparhiei Tomisului la rang de Arhiepiscopie, fiind înscăunat pe 25 noiembrie 1990 chiar în Catedrala constănţeană. De atunci a slujit, a învăţat şi a condus cu mult devotement şi dăruire păstorească destinele credincioşilor Arhiepiscopiei Tomisului. Sub conducerea sa a fost reînviată viaţa religioasă după perioada comunistă, dar au fost puse şi bazele învăţămîntului teologic constănţean. Pensionat pe caz de boală în anul 2000, Lucian Florea şi-a petrecut ultimii ani în reşedinţa arhiepiscopală din str. Constantin Brîncovenu, Constanţa.

Taguri articol


12