Slujbe de Rusalii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Slujbe de Rusalii

Justiție 29 Mai 2015 / 00:00 813 accesări

Duminica Cincizecimii, numită în popor şi Rusaliile, este sărbătoarea pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, care se celebrează în acest an duminică, 31 mai. ”Apostolii stăruiau în rugăciune în Ierusalim, când s-a făcut un vuiet mare, iar deasupra lor S-a pogorât Duhul Sfânt, în formă de limbi de foc. Pe moment s-a iscat confuzie, căci nimeni nu înțelegea ce s-a întâmplat. Apostolii au început a grăi în toate limbile pământului, dobândind putere şi înţelepciune duhovnicească. Sf. Apostol Petru, cel mai în vârstă, a ţinut prima predică oamenilor adunaţi în Ierusalim pentru o mare sărbătoare iudaică. Au crezut și au primit botezul „ca la trei mii de suflete” (Faptele Apostolilor 2, 41). Astfel, sărbătoarea marchează întemeierea Bisericii și începutul activității sale”, au precizat reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului.

SLUJBE DE RUSALII Mâine, începând cu ora 7.00, Înaltpreasfințitul (ÎPS) Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la Biserica „Sfânta Treime” (Culmea Nord), urmată de slujba de pomenire a morților și sfințirea unei troițe. Duminică, 31 mai, Biserica Ortodoxă prăznuiește Pogorârea Sfântului Duh. Cu acest prilej, ÎPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, începând cu ora 8.45. La sfârșitul slujbei, ierarhul Tomisului va citi rugăciunea de sfințire a ramurilor de nuc



12