Slujbe religioase de weekend

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Slujbe religioase de weekend

Justiție 22 Februarie 2014 / 00:00 747 accesări

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia, sâmbătă, un ceremonial religios de pomenire a eroilor din Corpul 9 Armată „Mărăşeşti“. Slujba va fi oficiată în Biserica „Sfinţii Constantin şi Elena” (Brigada 9 Mecanizată „Mărăşeşti“, Constanţa, str. Prelungirea Liliacului), cu prilejul împlinirii a 135 de ani de la înfiinţarea Diviziei 9 Mărăşeşti. Ierarhul Tomisului va oficia şi duminică, începând cu ora 8.00, slujba de sfinţire a picturii Bisericii „Sf. Mucenic Haralambie” din localitatea Viile, urmată de oficierea Sfintei Liturghii.

Istoria Bisericii „Sfântul Mucenic Haralambie”

Satul Viile face parte din comuna Ion Corvin, fiind situat la câţiva kilometri de Dunăre. Biserica satului, cu hramul „Sfântul Mucenic Haralambie”, a fost ridicată în 1856, se pare pe locul unui alt lăcaş de cult, de pământ, de tipul bisericilor-bordei. Viaţa religioasă a locuitorilor români (în sat neexistând alte minorităţi etnice) era coordonată de preotul Tănase sau, după alte surse, Athanase, care a slujit aici aproape trei decenii, cel puţin din 1818 până în 1846. Construită integral pe vremea stăpânirii otomane, cu acordul guvernatorului de Silistra, Aliş Paşa, biserica este în stil dobrogean, cu o arhitectură sobră şi cu trăsături simple. Între 1860 - 1877 a fost deservită de preoţii Ioan Radu şi Voicu Mihăileanu, iar în 1898 a fost supusă unei prime reparaţii, construindu-se a doua turlă, în faţa bisericii, şi înnoindu-se acoperişul făcut din olană, toate sub coordonarea preotului Petre Polifronescu. Alte modificări făcute au fost mărirea ferestrelor şi construirea stâlpilor de cărămidă de la faţadă. În timpul Primului Război Mondial, biserica a fost devastată de inamici, fiind distrus inclusiv acoperişul, refăcut în 1929. În 1943, preotul paroh de atunci, Nicolae Ciorbaru, a făcut cea de-a treia reparaţie. Ultimele lucrări de reabilitare au început în 2006 şi s-au finalizat la sfârşitul lui 2013 (pictura a fost terminată abia în 2012). Printre alte icoane din biserică se afla şi cea a Sfântului Mucenic Haralambie, datând de la mijlocul secolului al XIX-lea. Sfântul era destul de popular în Dobrogea măcinată de epidemii de ciumă şi holeră, pentru că era ocrotitor împotriva acestor boli. Chiar populaţia satului Viile s-a confruntat cu epidemia de ciumă din perioada 1812-1813, locuitorii fiind decimaţi de boală. În afară de icoana Sfântului Haralambie, biserica are un epitaf mare, adus de la Ierusalim, donat de un preot stabilit în Ţara Sfântă, dar originar din Viile.

Taguri articol


12