Şmecheria, ca politică de stat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şmecheria, ca politică de stat

Eveniment 22 Martie 2011 / 00:00 655 accesări

Nemulţumit de lipsa de fermitate a conducerii statului român în problema Libiei, preşedintele Comisiei de apărare din Senat, liberalul Teodor Meleşcanu, consideră că România trebuie să aibă o poziţie oficială în privinţa Libiei, apreciind că aceasta este impusă chiar de adoptarea rezoluţiei în Consiliul de Securitate al ONU. Meleşcanu îl contrazice astfel pe şeful statului, care spunea, duminică seară, că „nu avem de ce să ne pronunţăm în cazul Libiei acum”. „Preşedintele Traian Băsescu s-a referit la faptul că în cadrul NATO se poartă discuţii şi negocieri în legătură cu implicarea NATO, ca organism internaţional, ca instituţie, în această criză din Libia. Este adevărat, tot ceea ce se va decide, evident şi cu participarea noastră, noi nu suntem în afara NATO, va conduce probabil la unele obligaţii şi pentru România, dar până atunci avem o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU, care prevede în mod foarte clar legitimitatea unor măsuri împotriva Guvernului Kadhafi, dintre care cea mai importantă este aceea de a interzice folosirea spaţiului aerian pentru forţele aeriene libiene, care i-au bombardat de mai multe ori pe insurgenţi”, explică Meleşcanu. La rândul său, liderul PSD Victor Ponta a declarat, ieri, comentând afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu referitoare la faptul că România nu are nicio poziţie faţă de intervenţia militară în Libia, că „şmecheria” nu funcţionează pe plan internaţional. „Din păcate, Băsescu crede că pe plan internaţional şmecheria din România se poate aplica. Acolo, de fiecare dată, şmecheriile şi toate aceste aranjamente tip Băsescu nu au funcţionat. Ne-am făcut de râs încă o dată”, a spus Ponta.



12