S-a umplut politichia de-alde Smiorcăilă. Berceanu nu poate face autostrăzi că “e scumpe”. De ciudă, dă cu băţul în baltă. Parcă îl şi văd, la frageda lui pruncie, în pantaloni scurţi, cu urme de bezele pe buze, alergînd raţele pe Autostrada Soarelui. “Nu avem baaaaaani”. În politică, Smiorcăilă e pretutindeni. La început, în faza cu găletuşa, se bate pentru putere. Se agită şi sare cu băţul lui de tulburat apa la toţi opozanţii săi. În campania electorală, după bunul său obicei, stă cu mîinile în sîn şi strigă “Hoţii!”. Evident, strigă cel mai tare, lovindu-se sistematic cu bucuţele pistruiate de caldarîm. În peisajul nostru electoral, caldarîmul poate fi interpretat ca un filon oriental. Dacă vă aduceţi aminte, la alegerile trecute, Smiorcăilă zbiera că a fost furat ca în codru. În cele din urmă, nu a putut identifica nici măcar hoţii! A fost o cacealma în toată regula. Care hoţi? Care fraudă electorală? Chestia e că şmecheria i-a ţinut. Am înghiţit farsa ca papagalii! Îmi aduc aminte cum ieşea Smiorcăilă pe micul ecran şi ne lua pe toţi la rost. Cunosc familii şi grupuri de prieteni care s-au certat aprig pe acest subiect. Bă, care i-ai furat voturile lui Smiorcăilă? Degeaba s-au jurat unii pe ce au ei mai sfînt. Fac şi acum parte din cercul de bănuiţi. La început, ca politician, Smiorcăilă se bate pentru putere. În foarte multe cazuri, ca să fie pe înţelesul tuturor, puterea este echivalentă cu sacii din căruţă. Cîţi saci ai în căruţă, de atîta putere dispui. Asta e. După ce se vede cocoşat pe şaua puterii, Smiorcăilă dă vina pe moştenirea grea. Nu contează că a preluat povara de la foştii săi fraţi politici! Toate eşecurile sale sînt puse pe seama grelei moşteniri! Să-l auziţi cum se vaită şi cum se smiorcăie în faţa populaţiei. Lui Smiorcăilă îi place costumul de ministru. Numai pînă la răspunderea ministerială. Atît. De cînd cu criza mondială, se smiorcăie fără pauze de masă. Înjură la nesfîrşit imperialismul. E drept, anul acesta, Smiorcăilă a intrat la guvernare într-un moment mai puţin favorabil pentru destinul său personal şi indivizibil. Tot îi place lui să se plîngă că nu are la îndemînă pîrghiile necesare pentru a ne urca pe noi culmi de progres şi civilizaţie. Bine că nu este în stare. Ne urca şi ne uita acolo. În situaţiile generate de o astfel de criză este mult mai bine să stai cu picioarele pe pămînt. Smiorcăilă se smiorcăie pe anumite teme date. Smiorcăilă, ca parlamentar, nu recunoaşte că este incapabil, lipsit de profesionalism şi căzut în freză. El crede că e suficient să stea în banca lui parlamentară. Ce naiba să facem cu atîţia figuranţi? Prea mulţi plîngăcioşi în ţara asta! Mă refer, desigur, la cei aflaţi pe funcţii de conducere. Unii dintre ei nu sînt în stare să-ţi rezolve problemele personale! Si, atunci, întreb, cum să mă mulţumească pe mine ca simplu cetăţean? De atîta criză, a dat din smiorcăit în plîns. Singura lui legătură cu neamul a rămas ştersul la nas cu mîneca…