Rapperul Snoop Dogg spune că a fost victima unui abuz rasial, deoarece, în noaptea de sâmbătă spre duminică a fost reţinut pentru scurt timp de poliţia din Suedia, care îl suspecta pe artistul american de posesie şi consum de droguri. ”Nu ştiu în ce fel de ţară ne aflăm, dar cei de aici ne fac să transpirăm”, a declarat vizibil frustrat rapperul, al cărui nume real este Calvin Broadus, în primul dintre cele cinci mesaje video, filmat pe marginea unei şosele, după ce poliţia locală i-a cerut să oprească automobilul în care se afla. Christer Nordstrom, purtător de cuvânt al poliţiei din oraşul suedez Uppsala, a confirmat pentru revista ”People” că Snoop Dogg a fost într-adevăr reţinut pentru scurt timp, însă a infirmat afirmaţia rapperului, potrivit căreia a fost reţinut din motive rasiale. În al doilea mesaj video, înregistrat de pe bancheta din spatele unui automobil de poliţie, Snoop Dogg, în vârstă de 43 de ani, a spus: ”Nu am făcut nimic rău. Ceea ce am făcut a fost să vin în această ţară şi să susţin un concert, iar acum trebuie să merg la secţia de poliţie, deşi n-am făcut absolut nimic”. Rapperul a jurat - în a treia înregistrare video - că nu va reveni niciodată în Suedia, din cauza tratamentului la care a fost supus de autorităţile locale.
Vehiculul în care se afla Snoop Dogg, care călătorea ca pasager, a fost oprit în jurul orei locale 23.00. Potrivit unui ofiţer de poliţie, Snoop Dogg prezenta semne că s-ar afla sub influenţa drogurilor, aşadar a fost reţinut şi dus la secţia de poliţie pentru un test. După circa o oră, a fost eliberat. Rezultatele testelor vor fi cunoscute peste două săptămâni. Dacă ele vor fi pozitive, cazul va fi transmis unui procuror. Consumul de droguri reprezintă o infracţiune minoră în Suedia şi se pedepseşte de regulă cu o amendă.