Snowden visează la Brazilia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Snowden visează la Brazilia

Monden 03 Iunie 2014 / 00:00 430 accesări

Fostul consultant al Agenţiei de Securitate Naţională (NSA), în prezent refugiat în Rusia, Edward Snowden, a recunoscut că a trimis o cerere oficială de azil în Brazilia. ”Dreptul meu de azil aici, în Rusia, expiră la începutul lunii august. Dacă Brazilia îmi oferă azil, aş fi fericit să accept, mi-ar plăcea să trăiesc în Brazilia”, a declarat Edward Snowden, aflat la originea unor dezvăluiri cu privire la amploarea supravegherii electronice americane pe mapamond, într-un interviu acordat postului de televiziune brazilian Globo, difuzat duminică seară.

Edward Snowden, inculpat în ţara sa de origine pentru spionaj şi furt de documente secrete, şi-a exprimat deja intenţia de a se refugia în Brazilia, într-o scrisoare deschisă adresată brazilienilor. ”Când am fost blocat pe aeroportul din Moscova după revocarea paşaportului meu american, acum zece luni, am trimis o cerere de azil mai multor ţări, între care şi Brazilia. O cerere oficială”, a precizat acesta. Însă Ministerul brazilian al Afacerilor Externe nu a considerat că această cerere a fost făcută într-o formă corespunzătoare, a menţionat fostul consultant al NSA. O campanie lansată pe internet pentru ca Brazilia să-i acorde azil politic a acumulat peste un milion de adeziuni, recent, dar oficialii de la Brazilia au afirmat că nu vor răspunde acestei cereri, pentru că este informală.

Snowden a reiterat că nu a oferit niciun fel de documente niciunei ţări în schimbul obţinerii de azil, întrucât acest statut trebuie să îi fie acordat din raţiuni umanitare. Fostul consultant american a adăugat că, atunci când i-a fost revocat paşaportul american, el se îndrepta spre Ecuador. ”Nu am ales să merg în Rusia, eram în drum spre America Latină, spre Ecuador, dar paşaportul meu a fost suspendat şi nu mi-am putut continua călătoria”, a afirmat acesta, respingând astfel acuzaţiile formulate de oficialii de la Washington că ar fi fost spion rus. A declarat, din nou, că a fost spion american de rang înalt, respingând ideea propagată, în opinia sa, de către Washington, potrivit căreia a fost doar ”un simplu analist”.

Taguri articol


12