Soarta fostului preşedinte al PSD, Mircea Geoană, va fi decisă, astăzi, de către membrii Comitetului Executiv Naţional (CExN), for de conducere care urmează să analizeze şi să supună la vot decizia luată în urmă cu o săptămână de către Biroul Permanent Naţional al partidului privind excluderea lui Geoană din rândurile social democraţilor. Decizia privind excluderea lui Geoană pare iminentă, conform declaraţiilor liderului PSD Victor Ponta, care a reafirmat, în ultimele zile, că nu dă înapoi. Mai puţin clar pare viitorul lui Geoană în fruntea Senatului, în condiţiile în care acesta nu mai are sprijin din partea partidului, dar şi într-un moment în care USL a decis începerea procedurilor de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. Surse social democrate au declarat că Mircea Geoană a luat ieri parte la şedinţa de grup a senatorilor PSD, transmiţându-le că, indiferent de ce se va întâmpla la reuniunea CExN, va păstra faţă de aceştia aceeaşi relaţie de prietenie, după care i-a anunţat că, din motive personale, nu va conduce şedinţa de plen. Geoană a delegat conducerea şedinţei de ieri către vicepreşedintele Senatului, Ioan Chelaru. Săptămâna trecută, Geoană a spus că va aştepta decizia CExN \"fără speranţe\" şi a declarat că îşi va continua viaţa politică şi a reafirmat că nu a dorit niciodată să părăsească PSD.