Sindicatul Liber al Navigatorilor din Flota Maritimă Comercială (SLN) a solicitat ajutorul ministrului Muncii Gheorghe Barbu şi ministrului Transporturilor Radu Berceanu pentru menţinerea locurilor de muncă ale navigatorilor români pe nave sub pavilioanele ţărilor membre ale Uniunii Europene (UE) sau din spaţiul Economic European (EEA). Reprezentantul SLN, Adrian Mihălcioiu consideră că după integrarea României în UE, la 1 ianuarie 2007, marinarii români nu vor mai fi solicitaţi de armatorii europeni. Legislaţia europeană în domeniul maritim prevede ca toţi navigatorii din ţările UE să aibă un sistem de securitate socială plătit în ţara de pavilion dacă aceasta este membră UE sau EEA. „În condiţiile în care marinarii români vor fi trataţi ca şi navigatori UE, costurile cu forţa de muncă (salarii, asigurări sociale şi de sănătate etc.) vor creşte pînă la nivelul unui cetăţean european, fapt care îl determină pe armator să renunţe la a mai angaja forţă de muncă românească şi la orientarea spre alţi navigatori, din afara spaţiului european”, a declarat Adrian Mihălcioiu.
Sindicatul a găsit o soluţie viabilă
"Există o certitudine că din ianuarie 2007, armatorii nu vor mai angaja marinari români din cauza costurilor foarte ridicate ale asigurărilor sociale în ţările UE. La fel ca şi celelalte state care au devenit membre UE înaintea noastră, este cazul ca şi România să găsească o soluţie pentru ca marinarii să nu îşi piardă locurile de muncă pe navele sub pavilion UE sau EEA. În opinia sindicatului, singura modalitate de menţinere a locurilor de muncă pentru marinari este semnarea unei înţelegeri între Guvernul României şi Executivele celorlalte ţări europene, privind plata asigurărilor la noi şi eliberarea unor certificate fiscale, care să fie înregistrate în statul în care e înmatriculată nava", a precizat Mihălcioiu. Cei mai interesaţi de forţa de muncă din România sînt armatorii din Italia, Franţa, Spania, Norvegia şi Germania. "SLN a transmis o informare Ministerului Muncii şi a celui al Transporturilor în care am solicitat analizarea într-un timp cît mai scurt a problemei. Un eventual acord semnat de România cu statele membre UE trebuie să aibă în vedere părţile semnatare ale acordului, acordurile organizaţiilor reprezentative ale navigatorilor din cele două ţări, necesitatea emiterii unui certificat social standard de acoperire a schemelor de asigurări sociale din România, faptul că acest certificat trebuie eliberat de o autoritate competentă numai la cererea armatorului sau agenţiei de forţă de muncă şi numai în baza Contractului Colectiv de Muncă, iar armatorul sau agenţia de crewing trebuie să aplice legislaţia română privind politica asigurărilor sociale pentru persoanele angajate pe o perioadă determinată de timp”, a subliniat reprezentantul ITF în România. Mihălcioiu a adăugat că s-a solicitat celor două ministere numirea unei comisii care să aibă în atribuţii semnarea acordurilor şi să desemneze instituţia împuternicită să aprobe forma standard şi să emită Certificatul de Acoperire a Schemelor de Asigurări Sociale din România. "Nu milităm pentru o astfel de procedură însă, este nevoie de acest compromis pentru că pe de o parte, marinarii români vor primi aceleaşi salarii ca şi cei europeni, iar pe de alta, pentru a nu pierde contractele de muncă de pe navele europene", a conchis liderul SLN, Adrian Mihălcioiu.