Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Marţi

Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil

Justiție 07 Noiembrie 2011 / 00:00 1387 accesări

Biserica Ortodoxă prăznuieşte, mâine, Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Cei doi sfinţi sunt cei care duc la îndeplinire porunca milei şi a dreptăţii lui Dumnezeu. Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte împreună pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil pentru misiunile pe care le au pe Pământ, de a face cunoscută voia lui Dumnezeu. În lăcaşele de cult se săvârşeşte Sfinta Liturghie şi pomenirea celor adormiţi. Este o sărbătoare de mare bucurie pentru întreaga creştinătate, prin cinstirea îngerilor şi rugăciune, credincioşii nădăjduiesc la mila şi ajutorul lui Dumnezeu.

ÎNGERUL MIHAIL Sfântul Arhanghel Mihail se tâlcuieşte “puterea lui Dumnezeu”, fiind primul din ceata Sfinţilor Arhangheli şi voievodul oştilor cereşti. “Când Lucifer a vrut să se asemene Celui Preaînalt, şi a început căderea sfinţilor din treptele în care au fost puşi să-l cinstească pe Dumnezeu, atunci Sfântul Arhanghel Mihail a strigat: “Să luăm aminte!. Astfel, cu puterea credinţei sale şi cu glasul său a oprit căderea îngerilor din cer”, a povestit preotul paroh al bisericii “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena I”, Ciprian Stoichin. Îngerul Mihail este cel care s-a certat cu diavolul în pustiul Arabiei pentru trupul lui Moise, zicând: “Să te certe pe tine Domnul!”. De asemenea, el a însoţit poporul ales din Egipt în pământul făgăduinţei şi a adus cele zece pedepse peste poporul cel împietrit al lui Faraon.

ÎNGERUL GAVRIIL Sfântul Arhanghel Gavriil se tăcluieşte “bărbat-Dumnezeu” şi este Arhanghelul bunelor veştiri. “Îngerul Gavriil este dulce la vedere şi plin de dumnezeiască blândeţe. El a fost ales de Dumnezeu să vestească taina cea mare a naşterii Fiului lui Dumnezeu pe pământ. El a adus vestea zămislirii Maicii Domnului lui Ioachim şi Anei. De asemenea, el a vestit în templu, Sfântului Zaharia, că soţia lui va naşte la bătrâneţe pe Sfântul Ioan Botezătorul”, a mai spus Stoichin.

Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia, astăzi, cu prilejul hramului, slujba Vecerniei la biserica „Sfinţii Voievozi” din localitatea Vulturu, comuna Pantelimon. De asemenea, mâine, începând cu ora 8.00, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sfinţi pictura bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (Capela militară) din Constanţa şi va oficia Sfânta Liturghie.

Pe 9 noiembrie, în calendarul ortodox este sărbătorit Sfântul Nectarie Taumaturgul. Marţi spre miercuri, 8-9 noiembrie, la miezul nopţii, Ierarhul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Nectarie Taumaturgul” din Constanţa, unde vor fi aduse de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, sfintele moaşte ale Sfântului Nectarie. Sfintele moaşte vor rămâne la biserică, spre închinare, până pe 13 noiembrie. În această perioadă, 8-13 noiembrie, în fiecare dimineaţă, la biserica „Sfântul Nectarie Taumaturgul” va fi săvârşită Sfânta Liturghie, iar biserica va rămâne deschisă chiar şi noaptea.



12