Potrivit unei anchete făcute de jurnalişti de la BBC, tânăra exorcizată la Mănăstirea Tanacu a murit din cauza injecţiilor cu adrenalină, arată romaniatv.net. Cadrele medicale care au intervenit atunci au fost anchetate, însă nu au fost găsite vinovate. O dezvăluire uimitoare a televiziunii britanice dovedeşte faptul că, deşi preotul o agresase pe tânără, aceasta a decedat din cauza celor şase injecţii cu adrenalină făcute în timp ce era transportată cu ambulanţa la spital. Raportul medico-legal întocmit după deshumarea trupului Irinei Corogeanu arată că aceasta ar fi murit din vina medicilor. Raportul redactat de medicul Dan Gheorghiu, medic primar de medicină legală din Constanţa, a ajuns la concluzia că moartea Irinei Cornici a fost cauzată de o eroare medicală făcută de medicul ambulanţei, care i-a administrat tinerei şase fiole de adrenalină, potrivit romaniatv.net. Prima analiză medico-legală, făcută sub presiunea emoţiilor stârnite de cazul de la Tanacu, îl acuza pe preotul Daniel Corogeanu de omucidere. Cauzele presupuse ale morţii erau insuficienţa cardio-respiratorie acută, insuficienţa respiratorie restrictivă prin contenţie (mecanică), şoc hipovolemic (scăderea cantităţii de sânge circulant), deshidratare importantă în contextul unui bufeu delirant halucinator (schizofrenie) neglijat, cu stare de agitaţie psihomotorie severă. Noul raport medico-legal arată că, potrivit expertizei făcute după exhumare, Irina Cornici mai era încă în viaţă atunci când i s-au aplicat perfuzii cu o supradoză de adrenalină. Raportul medico-legal întocmit de doctorul Dan Gheorghiu cuprinde o descriere a efectelor adrenalinei: „cantitatea mult peste normal de adrenalină administrată, cât şi timpul de acţiune prelungit asupra cordului au avut efecte letale prin fibrilaţie ventriculară şi stop cardiac ireversibil", se spune în noua expertiză medico-legală, conform BBC.