ȘOCANT! Și-a dat foc după o ceartă cu iubita!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

ȘOCANT! Și-a dat foc după o ceartă cu iubita!

Eveniment 07 Noiembrie 2017 / 15:27 2363 accesări

Băutura și furia i-au luat mințile, iar acum se zbate între viață și moarte. Un bărbat de 31 de ani, din localitatea Lanurile, judeţul Constanţa, a găsit drept soluție la toate problemele cu care se confrunta să-și dea foc. În noaptea de luni spre marţi, 6 spre 7 noiembrie, a consumat alcool în cantități mari și a fost suficient să se ia la harță cu iubita. Motivul este lesne de intuit: gelozia! Pentru că nu gândea limpede, iar alcoolul și gelozia i-au întunecat mintea, în jurul orei 5.00, tânărul a ieşit în faţa casei, în curte, şi-a turnat benzină pe el şi şi-a dat foc. Scenele au fost de groază. La fața locului s-au deplasat și polițiștii din cadrul Secţiei Rurale Topraisar și cadrele medicale de la Ambulanță, însă răul cel mare fusese făcut.

Bărbatul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean, dar, din nefericire, potrivit reprezentanților unității medicale, a suferit arsuri grave, pe o suprafaţă de 90 - 95% din corp. „Bărbatul care s-a autoincendiat în această dimineață (7 octombrie) a suferit arsuri de gradul 3 și 4 pe 95% din suprafața corpului. Pacientul este în stare foarte gravă, la Terapie Intensivă”, se spune într-un comunicat de presă al Spitalului Clinic Județean Constanța

Polițiștii cercetează în continuare cazul în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs nefericitul eveniment.

Citește și:

TRAGIC! Un tânăr constănțean şi-a dat foc



12