ŞEDINŢĂ Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD se va reuni astăzi, la ora 11.00, pentru a lua măsuri organizatorice în judeţele în care se putea „funcţiona” mai bine, având în vedere că s-ar fi dorit să se obţină mai multe voturi pentru consiliile judeţene şi municipale. Secretarul general al partidului, Liviu Dragnea, a declarat că s-a întâlnit la Palatul Victoria cu premierul Victor Ponta, cu care a discutat despre organizarea CExN, cei doi stabilind ordinea de zi a reuniunii. „Am decis împreună ordinea de zi şi să invităm la CExN pe toţi preşedinţii de Consilii Judeţene PSD care au câştigat acum, 22, şi pe toţi cei 18 primari de municipii reşedinţă de judeţ care au câştigat alegerile”, a spus Dragnea.
MULŢUMIRE Secretarul general al PSD a spus că Victor Ponta va prezenta la CExN o analiză generală, ia el o analiză a ceea ce s-a întâmplat în campania electorală şi o analiză succintă a rezultatului alegerilor cu locurile unde PSD a funcţionat bine şi cu cele unde putea să funcţioneze şi mai bine. „Am fi dorit să luăm mai multe voturi pentru Consiliile Judeţene şi Consiliile municipale ca şi vot politic”, a spus Dragnea, care a arătat că nu va fi vorba de schimbări, ci de pregătirea alegerilor parlamentare, care bat la uşă. El a spus că lucrează la o analiză a potenţialului PSD pentru că se doreşte să se maximizeze şansele partidului la alegerile parlamentare. Întrebat dacă la nivelul conducerii PSD există nemulţumiri legate de rezultatul votului, Dragnea a spus: „Doamne fereşte! Ne bate Dumnezeu! Dar pentru parlamentare am descoperit multe zone în ţară unde există potenţial, ceea ce nu ştiam înainte”, a spus Dragnea.