Social democraţii, solidari cu preşedintele CJ Argeş

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Social democraţii, solidari cu preşedintele CJ Argeş

Politică 29 Ianuarie 2011 / 00:00 470 accesări

Acuzat de fapte de corupţie care s-ar fi petrecut în 2006, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a suferit un accident vascular cerebral ischemic, joi seara, după ce a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile. Medicii au constatat că Nicolescu, internat la Spitalul de Urgenţă „Floreasca”, suferă de hipertensiune arterială şi are şi alte afecţiuni coronariene. Reprezentanţii Spitalului „Floreasca” au precizat că pacientul este în continuare internat la Secţia de terapie intensivă cardio - vasculară, iar starea lui Nicolescu este evaluată periodic, pentru a se stabili ce tratament se potriveşte cel mai bine situaţiei sale, cadrele medicale luând în calcul posibilitatea unei intervenţii chirurgicale, dacă starea celui internat o va impune. Convinşi că preşedintele CJ Argeş a fost „executat” la comandă politică, social democraţii din toată ţara au făcut front comun şi şi-au declarat susţinerea pentru colegul lor de partid Constantin Nicolescu. Peste 500 de membri ai PSD Argeş, primari, viceprimari şi consilieri social democraţi, s-au adunat, vineri, în sala Teatrului „Alexandru Davilla” din Piteşti, în semn de solidaritate cu preşedintele organizaţiei, Constantin Nicolescu. De asemenea, de solidaritate au dat dovadă şi reprezentanţii organizaţiilor PSD din Botoşani, Neamţ şi Suceava, care au anunţat că urmează să picheteze sediile PDL în ziua în care se va judeca recursul şefului CJ Argeş, Constantin Nicolescu. La rândul său, Victor Ponta, aflat, vineri, la Piteşti, a declarat că PSD cheamă „oamenii din toată ţara” ca în ziua în care se va judeca recursul la decizia de arestare a şefului CJ Argeş să meargă în faţa sediilor PDL şi să ceară să se facă dreptate. Tot Ponta a spus că PSD va mobiliza toate resursele de care dispune pentru a-l sprijini pe preşedintele CJ Constantin Nicolescu şi pentru a se opune „umilinţelor” din partea PDL. Mai mult, în semn de protest, social democraţii au anunţat că îşi vor ţine luni şedinţele de partid în faţa DNA. Solidar cu preşedintele CJ Argeş este şi primarul Constanţei, social democratul Radu Mazăre, care a spus, vineri, că acţiunea de hăituire politică nu este nouă. „Eu sunt ca veteranul din Afganistan. Dacă acum câţiva ani acţionau la ordin numai lacheii numiţi direct de la Bucureşti de Băsescu, respectiv Morar şi şefii de secţie, au reuşit, prin schimbarea şefilor judeţeni, şi mai jos, a procurorilor, ca poliţia politică să funcţioneze pe întreg lanţul. Dar eu sunt bine antrenat şi nici nu fac infarct. Arestarea lui Nicolescu este o bătaie de joc, pentru că documentele există. De ce să îl bagi în arest, atâta vreme cât toate actele sunt la DNA şi pot fi cercetate, şi poate fi condamnat dacă este vinovat”? La rândul său, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat că arestarea lui Constantin Nicolescu este „abuzivă”, menţionând că „nu privezi de libertate un om fără să fie judecat” şi arătând că nu este clar ce fapte i se impută preşedintelui CJ Argeş.



12