Social-democraţii constănţeni au votat pentru continuarea proiectelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Social-democraţii constănţeni au votat pentru continuarea proiectelor

Administrație 01 Decembrie 2008 / 00:00 717 accesări

Social-democraţii constănţeni au vrut să fie un model pentru constănţeni şi s-au prezentat să-şi exercite dreptul constituţional înainte de prînz. Primii care au votat, la Secţia de votare nr. 9, situată în incinta Colegiului Naţional „Constantin Brătescu”, au fost dr. Mircea Pătruţ, candidat PSD în Colegiul Senatorial 4, şi conf. univ. Mărioara Cojoc, candidat PSD pentru un mandat de deputat în Colegiul 10. Dr. Pătruţ a declarat că uninominalul reprezintă un pas înainte pentru că populaţia României are pentru prima dată ocazia să voteze persoana şi nu liste de partid, iar Cojoc a declarat că a votat cu gînduri pozitive. Candidatul PSD pentru o funcţie de deputat în Colegiul 9, Antonela Marinescu, a venit la vot împreună cu soţul său şi a pus ştampila cu speranţa unei schimbări în bine. „Pentru prima oară se votează uninominal şi va fi un început greu, dar sper să fie bine, iar oamenii să aleagă omul, dar şi partidul. Acesta este dintre principiile după care merg”, a declarat Antonella Marinescu. Împreună cu familia a venit la vot şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, care a votat la Şcoala generală nr. 28 „Dan Barbilian”, la Secţia de votare nr. 6. El şi-a exprimat încrederea că votul uninominal va schimba clasa politică. „România are nevoie de o schimbare, judeţul Constanţa are nevoie de schimbare! Avem nevoie de stabilitate, de profesionalism, de competenţă şi de normalitate. Votez pentru copiii noştri, pentru copiii copiilor noştri, pentru ceea ce înseamnă viitorul judeţului Constanţa şi al naţiunii”, a declarat preşedintele CJC. După părerea sa, parlamentarii Constanţei şi ai celorlalte judeţe vor reprezenta mai bine naţiunea română, pentru că uninominalul îi responsabilizează pe viitorii deputaţi şi senatori în faţa cetăţenilor. „Nu e normal ca patru ani să-i irosim pe certuri şi scandaluri. Avem nevoie de bunăstare, mai ales că vine o criză economică şi în România”, a mai spus Constantinescu. El a ţinut să-i felicite pe toţi cei care şi-au sărbătorit, ieri, ziua de nume dar şi să ureze tuturor românilor „La mulţi ani!”, de Ziua Naţională. De importanţa votului uninominal a vorbit şi preşedintele PSD, primarul Radu Mazăre, care şi-a exercitat dreptul de vot la Şcoala nr. 23, la Secţia de votare nr. 89. El a accentuat diferenţele între votul pe liste de partid şi votul persoanei. „În campanie s-a dovedit că toată bătălia electorală de la Bucureşti a coborît pe colegii şi în localităţi. Oamenii a trebuit să se facă mult mai bine cunoscuţi, să-şi expună ideile, să aibă proiecte concrete. Nu a mai contat lupta dintre doi-trei oameni de la Bucureşti, ci aceasta a coborît la nivelul oamenilor de rînd. Chiar dacă unii au încercat să meargă tot cu fanionul celor de la Bucureşti, oamenii au fost mult mai interesaţi de propunerile candidaţilor”, a declarat Mazăre. Candidatul pentru o funcţie de senator în Colegiul 3, deputatul Alexandru Mazăre, a votat la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrîn”, la Secţia de Votare 4. „Cei care vor fi aleşi în Parlamentul României vor fi mult mai legaţi de teritoriu, de oamenii care i-au mandatat cu încrederea lor, vor putea răspunde mai greu comenzilor politice venite de la şefii de la Bucureşti şi, mai mult, dorinţelor şi necesităţilor oamenilor din colegiul respectiv”, a declarat deputatul PSD. El consideră că, începînd de astăzi, toate proiectele iniţiate vor prinde contur, iar schimbarea se va resimţi, din plin, la Constanţa. Schimbarea prin iniţierea proiectelor de stînga este susţinută şi de candidatul PSD pentru o funcţie de deputat în Colegiul 8, deputatul Manuela Mitrea. Ea şi-a exprimat dreptul de a vota la Şcoala nr. 33, situată în KM 4-5. „Am votat pentru creşterea salariilor şi a pensiilor. Am votat pentru a 13-a pensie, am votat pentru finalizarea autostrăzii Bucureşti - Constanţa, şoselei de centură, şoselei de coastă, construcţia de locuinţe pentru tineri şi pentru o guvernare stabilă”, a declarat deputatul social-democrat.



12