Socialiştii se distanţează de Strauss-Kahn

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Socialiştii se distanţează de Strauss-Kahn

Externe 01 Septembrie 2011 / 00:00 532 accesări

Mai mulţi membri ai Partidului Socialist au început să se distanţeze de Dominique Strauss-Kahn, fostul director al FMI, aşteptat să revină în Franţa, în zilele următoare, care era favorit în sondajele pentru prezidenţialele din 2012, înainte de a fi acuzat de viol la New York. Anunţul de la 23 august privind abandonarea procedurii penale împotriva lui DSK de către justiţia americană a fost salutat de socialişti. Preşedinta partidului, Martine Aubry, şi-a exprimat ”imensa uşurare”. Ea a cerut ”să fie respectat cuvântul lui DSK, să fie lăsat să facă ce îşi doreşte mai mult, adică să retrăiască normal şi să se exprime în momentul în care va decide”. Dar tonul a început să se schimbe după şcoala de vară a partidului, la sfârşitul săptămânii trecute, când a fost lansată oficial campania pentru alegerile primare, prin care va fi desemnat candidatul socialist la prezidenţiale. Aubry s-a distanţat clar, marţi, pentru prima dată, de fostul său aliat, afirmând că împărtăşeşte opinia multor femei privind atitudinea fostului director al FMI faţă de ele.

Fostul premier şi personalitate respectată a Partidului Socialist, Michel Rocard, a fost mai tranşant, apreciind luni că ”DSK este atins de o boală mentală care îl împiedică să-şi stăpânească impulsurile”. În faţa foştilor colaboratori ai săi de la FMI, la Washington, DSK a mărturisit luni că a comis o eroare în mai, la New York. În urma acuzaţiilor de viol, el a recunoscut că a avut o relaţie sexuală cu camerista iar avocaţii săi au apreciat după clasarea cazului că clientul lor a plătit scump ”o eroare temporară de judecată, care nu avea nimic criminal”.

Taguri articol


12