Societatea de Îmbunătăţiri Funciare, scoasă la vînzare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Societatea de Îmbunătăţiri Funciare, scoasă la vînzare

Politică 21 Iulie 2008 / 00:00 615 accesări

Cu doar cîteva luni înainte de expirarea termenului privind instituirea administrării speciale, Agenţia Domeniilor Statului (ADS) a demarat procedura de vînzare a Societăţii Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (SNIF). „Obiectivul acţionarului unic al societăţii, stabilit în conformitate cu prevederile legale, precum şi în baza hotărîrii consiliului de administraţie al ADS, care are competenţa de a stabili strategia de privatizare, este vînzarea pachetului de acţiuni deţinut de statul român la Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare”, se arată în comunicatul ADS, acţionarul unic al societăţii. SNIF exploatează 2.135.251,27 metri pătraţi de teren de incintă, din care pentru suprafaţa de 672.451,94 metri pătraţi a obţinut certificate de atestare a dreptului de proprietate, emise de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în perioada 2002 - 2005. Prin urmare, societatea era obligată, prin lege, să îşi majoreze capitalul social cu valoarea corespunzătoare suprafeţei de teren de incintă pentru care s-au emis certificatele de proprietate. Totodată, SNIF, prin predarea unei părţi din activul său patrimonial către Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare, a trebuit să procedeze la stabilirea capitalului social rezultat şi la aprobarea acestuia prin hotărîre AGA. Decizia ADS vine după ce, pe 21 mai, Uniunea Sindicatelor din Îmbunătăţiri Funciare a pichetat sediul Ministerului Agriculturii. Potrivit liderului sindical Vasilica Blebea, pe 21 mai s-a semnat un protocol cu Ministerul Agriculturii prin care se soluţionau cele două revendicări majore ale salariaţilor SNIF. Una din revendicări se referă la protecţie socială pentru angajaţii disponibilizaţi, iar cealaltă la emiterea de către minister a unui act normativ pentru ca SNIF să se privatizeze prin metoda negocierii directe. Sindicaliştii SNIF au semnat, ulterior, un nou protocol, prin care au fost stabilite etapele privatizării societăţii, urmînd ca, după majorarea capitalului social din 20 iunie, să înceapă, pe 21 august, negocierea cu ofertanţii. De asemenea, după discuţii cu reprezentanţii autorităţilor, sindicaliştii au primit promisiunea că le vor fi acordate cel puţin şase salarii compensatorii, pentru cele aproape 300 de persoane disponibilizate.



12