Societatea Feroviară de Turism, desfiinţată?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ani la rând Bani publici aruncaţi pe geam

Societatea Feroviară de Turism, desfiinţată?

Justiție 19 Ianuarie 2013 / 00:00 473 accesări

Faptul că la nivelul ministerelor au fost constituite, de-a lungul anilor, zeci de societăţi al căror singur scop era de-a servi interesele unor lideri de partid nu reprezintă o noutate pentru nimeni. Ceea ce continuă să uimească, însă, este amploarea pagubelor provocate bugetului de stat de fostele guvernări. Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat că în subordinea ministerului sunt instituţii care nu-şi au rostul, precum Societatea Feroviară de Turism, care a funcţionat „pentru a satisface poftele şi plăcerile unor lideri” şi va fi desfiinţată, după evaluarea şi vânzarea activelor. „Societatea Feroviară de Turism a funcţionat - nu vreau să jignesc pe nimeni - pentru a satisface poftele şi plăcerile unor lideri care şi-au dorit să meargă în vacanţă, să aibă unde să stea, să se simtă bine, de multe ori fără bani”, a declarat Fenechiu. Oficialul a afirmat că activităţi precum team-building-urile, de care este nevoie, pot fi derulate în unităţi de turism închiriate. „Ministerul ăsta a făcut de toate. S-a ocupat de sănătate, a avut spitale, s-a ocupat de turism, s-a ocupat de sport, are club sportiv, s-a ocupat de comunicaţii, numai infrastructură n-a făcut. Menirea lui este să facă infrastructură în România. De aceea, eu aş vrea să rămână în minister doar acele unităţi care fac infrastructură, sau eventual unităţi conexe”, a spus ministrul Transporturilor. El a arătat că va fi făcută o evaluare a activelor Societăţii Feroviare de Turism, care vor fi vândute, iar ulterior societatea va fi desfiinţată. Demnitarul a adăugat că instituţia pe care o conduce ar putea derula investiţii de peste trei miliarde de euro în acest an, inclusiv din bani europeni. De asemenea, ministrul Fenechiu a precizat că îşi va asuma faţă de reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional un termen de cel mult 90 de zile de la apariţia Hotărârii de Guvern privind funcţionarea instituţiei pe care o conduce pentru finalizarea selecţiei managerilor privaţi la companiile din subordinea ministerului.



12