Cartea „Socrate şi Isus” a profesorului Ion Irimia evidenţiază cu relativă uşurinţă o încercare de-a pune în paralel două gândiri, două moduri de-a vedea Lumea şi Omul. Omul cu morală şi moralitate, iertare şi iubire, înţelepciune, demoni şi Dumnezeu, moarte şi nemurire pus în a interpreta lumea şi pe el însuşi. Autorul pune în contrapondere rațiunea socratică cu religiozitatea ființei umane, folosind cu subtilitate idei și convingeri, acțiuni și fapte, încercând respingerea credinței în vindecarea plânsului icoanei depersonalizate.

Imaginea conturată a lui Socrate este una mondenă, ce aparține de viața înaltei societăți, în timp ce, cea a lui Isus este una tainică, ce aparține unui mit. Nu dispunem de o viziune religioasă sau a religiosului din perspectiva lui Socrate pe care s-o putem pune în paralel cu viziunea autorului, deși din scrierile lui Platon și ale lui Xenofon, cei care au redat majoritatea ideilor sale, putem desprinde următoarele câteva caracteristici.

Sacrificiile şi ritualurile reprezentau o practică comună pentru atenieni, acestea fiind desfășurate pentru înduplecarea zeilor acceptați ai orașului; acești zei nu erau binevoitori, atotștiutori și nici eterni, conform tradiției, viziune neaaceptată de către Socrate. Divinitatea, în viziunea lui Socrate, acționează în acord cu rațiunea, într-un mod legendar.

Socrate consideră ritualurile ca fiind inutile întrucât, în cazul unei divinități cu intenții bune, atitudinea acesteia față de populație nu va depinde de îndeplinirea acestor ritualuri. Deși Socrate nu a fost singurul care nu a fost de acord cu ritualurile cetății, se presupune că acesta a fost condamnat din cauza spiritului său (daimon), de la care considera că primește inspirație, acesta fiind asimilat unui nou zeu, neacceptat în Atena.

Referitor la viața oamenilor, Socrate promova grija pentru suflet, pe care îl consideră cel mai de preț bun al omului, condamnând avariția societății în care trăia. Socrate analizează cu bucurie perspectiva de a se reîntâlni cu oamenii deja dispăruți, pentru a continua să filozofeze, iar în cazul în care moartea este punctul terminus, Socrate consideră că poate beneficia de pe urma unei perioade de repaus.

Cartea, care a văzut lumina tiparului când autorul împlinea vârsta de 85 de ani, îndeamnă la reflecţie profundă. Este un punct de plecare, cel puţin interesant, în demersul de a regăsi resorturi intelectuale de analiză şi comparare a două vieţi, peste timp, dedicate omului și sufletului său sensibil. Cartea intitulată „Socrate şi Isus” se găseşte şi în rafturile Bibliotecii Judeţene „I.N.Roman” din Constanţa şi poate fi lecturată spre plăcerea intelectuală a fiecărui cititor.

Horea Suciu