Socru şi ginere, la judecată pentru conflict de interese

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Socru şi ginere, la judecată pentru conflict de interese

Eveniment 11 Decembrie 2013 / 00:00 1900 accesări

După două luni de cercetări, procurorii constănţeni au finalizat urmărirea penală şi i-au trimis în judecată pe directorul SC Termica Distribuţie Năvodari, Vasile Alexandru Manu, pentru conflict de interese, şi pe ginerele său, Marian Găliceanu, administratorul SC CSI Energo Electric SRL, pentru complicitate la aceeaşi infracţiune. Dosarul a ajuns pe rolul Curţii de Apel Constanţa, procesul urmând să înceapă pe 9 ianuarie. Potrivit procurorilor, pe 30 decembrie 2011, SC Termica Distribuţie Năvodari SRL - persoană juridică la care asociat unic este oraşul Năvodari -, reprezentată de Manu, a încheiat un contract cu firma ginerelui acestuia pentru reamenajarea unei fântâni arteziene în parcarea centrului cultural şi a unui sens giratoriu situat la intersecţia străzilor Constanţei şi Albinelor, din Năvodari, dar şi pentru relocarea staţiei Pescar. Procurorii spun că acest contract a fost încheiat preferenţial, nefiind organizată o licitaţie publică pentru alegerea firmei, iar preţul convenit a fost de 429.838,71 lei plus taxa pe valoare adăugată, în valoare de 103.161,29 lei.

FĂRĂ LICITAŢII Conform anchetatorilor, pe 27 decembrie 2012, între cele două societăţi a fost încheiat un alt contract de închiriere utilaje şi mijloace de transport, tot fără derularea vreunei proceduri de selecţie a ofertanţilor. „În urma încheierii contractelor dintre cele două societăţi, Marian Găliceanu, ginerele lui Vasile Manu, a dobândit în mod direct un folos material prin derularea celor două contracte. Conform fişei contabile a SC CSI Energo Electric SRL, existentă în contabilitatea SC Termica Distribuţie Năvodari SRL, societatea comercială administrată de Marian Găliceanu a primit de la SC Termica Distribuţie Năvodari SRL, în perioada 4 ianuarie 2012 - 17 iunie 2013, suma totală de 690.146,59 lei”, spun procurorii în rechizitoriu. Manu şi Găliceanu au fost cercetaţi în libertate, după ce magistraţii au respins propunerea de arestare preventivă a acestora, ei având interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu.



12