Sodoma şi Gomora

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

Sodoma şi Gomora

Politică 26 Septembrie 2009 / 00:00 609 accesări

În a doua jumătate a săptămînii ce urmează să se încheie s-au precipitat cîteva evenimente politice notabile despre care doresc să scriu şi eu, dar le voi lua pe rînd, într-o ordine subiectivă, fără să respect cronologia apariţiei lor pe scena publică autohtonă. Aşa înseamnă că am subiecte pentru cîteva editoriale de acum încolo, dacă nu apare ceva mai palpitant între timp, ceea ce m-ar determina să întrerup şirul temelor pe care mi le-am propus. Oricum, dezbaterile asupra acestor evenimente vor ţine ocupat capul de afiş al presei în următoarele zile.

Încep cu Raportul Comisiei prezidenţiale pentru Riscuri sociale şi Demografie, pe care Traian Băsescu şi l-a asumat integral, într-o scurtă conferinţă la Cotroceni, pentru că este cel mai „picant” dintre documentele oficiale care au fost lansate pe piaţă. Aşadar, consilierii prezidenţiali, împreună cu un grup de specialişti, au propus, iar preşedintele a acceptat, „dezincriminarea consumului de droguri uşoare şi legalizarea prostituţiei comerciale”… Expresia asta de la urmă îmi place la nebunie! Valenţele poetice ale limbii române se dovedesc surprinzătoare aici. Dacă faci precizarea „prostituţie comercială”, înseamnă că semantica limbii noastre conţine şi alte alternative ale prostituţiei, cum ar fi cea intelectuală sau cea politică, deşi nu sînt singurele exemple. Primul comentariu care îmi vine în minte este întrebarea retorică „Ce-i lipseşte chelului, chiorului sau şchiopului?”. Răspunsul nu poate fi altul decît cel pe care îl dă chiar proverbul: „Tichie de mărgăritar”.

Lăsînd gluma deoparte, mă raliez şi eu gazetarilor care au susţinut că dezbaterea publică pe aceste două subiecte, anume drogurile şi sexul, reprezintă o nouă fumigenă electorală sau o momeală pentru voturile tinerilor la viitoarele prezidenţiale. În cazul legalizării consumului de droguri uşoare, generalul Pavel Abraham a declarat deja că cei de la Cotroceni au uitat că această faptă este dezincriminată încă de acum doi ani! În a doua situaţie, cea cu sexul, preocuparea pentru sănătatea „fetelor de pe centură” mi se pare, pardon de expresie, futilă, adică gratuită, deoarece statul nu va putea avea la dispoziţie niciodată un recensămînt exact al prostituatelor, schimbările de generaţii din această branşă profesională petrecîndu-se foarte repede şi imprevizibil, pe lîngă faptul că fetele preferă controlul peştilor, în locul celui făcut de stat. Iar sifilisul sau SIDA ar risca să devină în acest caz „boli electorale” cu efecte politice perverse asupra alegătorilor… Mai curînd, aş înclina să cred şi eu, ca şi alţi editorialişti, că prin această măsură se urmăreşte impozitarea sexului, din cauza disperării Guvernului de a găsi noi resurse bugetare. Dar, dacă aşa stau lucrurile în realitate, atunci are dreptate Val Vâlcu, de la cotidianul „Gardianul”, cînd susţine că noi nu reuşim să fiscalizăm, adică să impozităm, nici măcar restaurantele de cartier care lucrează la negru, darămite dormezele din garsoniere private!

Ofertele către populaţie făcute de acest raport asumat de preşedinte, cum ar fi prezervativele gratuite şi automatele de seringi instalate prin pieţe, nu sînt altceva decît o altă formă, mai modernă, de mită electorală, ce înlocuieşte mititeii, fleica sau halba cu bere, fiindcă totul depinde de vîrsta alegătorilor cărora te adresezi. Însă, dacă îi cîştigi pe tineri, ce faci cu voturile părinţilor sau ale bunicilor?!?

Taguri articol


12