Un tulcean a fost condamnat, ieri, de Curtea de Apel Constanţa la doi ani de închisoare cu suspendare pentru dare de mită. Magistraţii au respins apelul lui Ghiocel Ali formulat împotriva deciziei Tribunalului Tulcea, însă hotărârea nu este definitivă. Anchetatorii spun că, pe 2 noiembrie 2010, Ali a fost prins în flagrant în timp ce îi oferea unui poliţist o sumă de bani în schimbul soluţionării favorabile a dosarului în care bărbatul era cercetat penal. Conform procurorilor, în octombrie 2010, Ali a consumat băuturi alcoolice, apoi s-a urcat la volanul unei Dacii şi s-a plimbat prin localitatea Isaccea. La un moment dat, el a pierdut controlul volanului şi s-a oprit cu maşina într-un gard. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru conducere pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice, iar Ali s-a gândit să scape de răspunderea penală oferind oamenilor legii şpagă.