Curtea de Apel Constanţa a respins, la sfârşitul săptămânii trecute, recursul declarat de Aurel Nicolae Costache, de 33 de ani, din Lumina, împotriva deciziei Judecătoriei Constanţa de a-l condamna la nouă luni de detenţie pentru conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice. Sentinţa este definitivă. Anchetatorii spun că individul s-a urcat băut la volan şi a produs un accident rutier care s-a soldat cu rănirea a patru persoane. Întrucât victimele au avut nevoie de mai puţin de zece zile de îngrijiri medicale, potrivit legii, Costache a scăpat de acuzaţia de vătămare corporală din culpă. Conform procurorilor, evenimentul a avut loc pe 14 iulie, în jurul orei 17.35. Oamenii legii spun că bărbatul a condus un autoturism pe strada Poiana din localitatea Ovidiu şi, când a ajuns la intersecţia cu Drumul Naţional 2A (Constanţa - Hârşova), nu a respectat semnificaţia indicatorului „Oprire” şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus regulamentar de Florin Ovidiu Ţandără, de 34 de ani, din Tulcea, care mergea dinspre Constanţa către Mihail Kogălniceanu. În urma impactului, au fost răniţi toţi pasagerii din maşina condusă de Ţandără: şoferul, două fetiţe, una de şapte ani şi cealaltă de şapte luni, şi o femeie de 50 de ani, toate din Tulcea. Costache a fost testat cu aparatul Drager, poliţiştii stabilind că acesta a avut o alcoolemie de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cele patru persoane rănite au fost transportate la spital, însă nu au rămas internate întrucât leziunile suferite nu au fost grave. După ce a fost deferit justiţiei, Costache a recunoscut infracţiunea săvârşită şi a cerut să fie judecat numai pe baza probelor administrate în timpul urmăririi penale.