A recunoscut că a băut, a provocat un accident rutier, a rănit trei persoane, a şi fugit, şi a cerut să fie judecat numai pe baza probelor administrate de procurori, beneficiind astfel de dispoziţiile legii micii reforme. Este cazul lui Niat Memet, din Constanţa, care, în noaptea de 13 spre 14 ianuarie, s-a urcat băut la volanul unui Volkswagen. Ajuns la intersecţia străzii Mihai Viteazu cu bulevardul Ferdinand, din Constanţa, nu a acordat prioritate unui autoturism Mercedes şi l-a lovit în plin. În urma impactului, trei persoane au fost rănite şi transportate cu ambulanţele la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Când au sosit la locul accidentului, poliţiştii au constatat că şoferul Volkswagen-ului a dispărut. Oamenii legii au început cercetările pentru găsirea lui dar, după câteva ore, Niat Memet a venit singur la sediul Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa.
ALCOOLEMIE Anchetatorii l-au testat pe suspect cu aparatul Drager şi au descoperit că avea o alcoolemie de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. Analizele de laborator efectuate ulterior au arătat că alcoolemia pe care Memet o avea în sânge depăşea limita admisă de lege, de 0,80 g/l alcool pur în sânge. Mai mult, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii de la Rutieră au constatat că bărbatul nu deţinea permis de conducere. Niat Memet a fost arestat preventiv pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie şi conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice. După nouă zile de anchetă, procurorii l-au trimis în judecată pe Memet şi, ieri, Judecătoria Constanţa l-a condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Sentinţa nu este definitivă. Niat Memet este un client vechi al poliţiştilor. El a fost eliberat din penitenciar în luna mai a anului trecut, unde a ispăşit o pedeapsă cu închisoarea pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.