Şofer de ocazie arestat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şofer de ocazie arestat

Eveniment 16 Ianuarie 2013 / 00:00 921 accesări

Magistraţii Judecătoriei Constanţa au emis un mandat de arestare preventivă pentru 15 zile, pe numele unui bărbat din Constanţa, acuzat că în noaptea de duminică spre luni a provocat un accident rutier şi a fugit de la locul impactului. Suspectul, Niat Memet, este cercetat de oamenii legii pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie şi conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis. Poliţiştii spun că Niat Memet a fost eliberat din penitenciar în luna mai a anului trecut, unde a ispăşit o pedeapsă cu închisoarea pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. Amintim că trei persoane au fost rănite în noaptea de duminică spre luni, în urma unui accident rutier provocat în municipiul Constanţa de un şofer băut. Oamenii legii spun că Niat Memet a condus un Volkswagen pe strada Mihai Viteazu, dinspre bulevardul Mamaia. Ajuns la intersecţia cu bulevardul Ferdinand, au stabilit anchetatorii, acesta nu a acordat prioritate şi a intrat în coliziune cu un Mercedes, condus regulamentar de Elvis I. În urma impactului, trei persoane au fost rănite şi transportate cu ambulanţele la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Când au sosit la locul accidentului, însă, poliţiştii au constatat că şoferul Volkswagen-ului a dispărut. Oamenii legii au început imediat cercetările pentru găsirea lui, dar după câteva ore suspectul a venit singur la sediul Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa. Poliţiştii de la Rutieră l-au testat pe Niat Memet cu aparatul Drager şi au descoperit că avea o alcoolemie de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, în urma verificărilor efectuate, anchetatorii au constatat că bărbatul nu are permis de conducere.



12