Şofer fugar, căutat de poliţişti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şofer fugar, căutat de poliţişti

Eveniment 30 August 2013 / 00:00 512 accesări

Lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Constanţa încearcă să dea de urma unui tânăr de 30 de ani care, ieri dimineaţă, a provocat un accident rutier, după care a fugit. Accidentul s-a petrecut în staţiunea Mamaia, în jurul orei 4.20, în zona hotelului Laguna. Potrivit poliţiştilor, Mario Alexandru Dumitru, de 30 de ani, conducea un autoturism marca Mercedes dinspre Năvodari către Constanţa, pe banda nr. 3. În momentul în care a ajuns în zona hotelului Laguna, nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de maşina care rula în faţa lui, spun poliţiştii, şi a intrat într-un taxi, condus de Ion Cotae. Şoferul Mercedesului nu a oprit să vadă dacă a rănit pe cineva, ci şi-a continuat drumul. După 500 de metri, el a abandonat maşina şi a fugit. Martorii au sunat la 112, iar la locul accidentului au ajuns un echipaj de poliţie, dar şi două ambulanţe. Doi tineri aflaţi în taxi, Viorel Radu, de 27 de ani, şi Florin Ana, de 29 de ani, ambii din Dâmboviţa, au fost răniţi. Ei au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, pentru îngrijiri medicale. Poliţiştii au fost acasă la şoferul fugar, însă acesta nu a fost de găsit.



12