Poliţiştii de la Rutieră au intrat în alertă, ieri după-amiază, după ce o tânără care a sunat la 112 a anunţat că a fost implicată într-un accident rutier şi că şoferul vinovat a fugit. Oamenii legii au pornit o anchetă şi, câteva ore mai târziu, au reuşit să dea de urma suspectului. Poliţiştii au descoperit că acesta părăsise locul accidentului pentru că se urcase beat la volan. Oamenii legii spun că, în jurul orei 13.00, G.D.A., de 32 de ani, din Murfatlar, a condus un autoturism marca Dacia Logan pe bulevardul Aurel Vlaicu, din municipiul Constanţa. Ajuns la intersecţia cu strada Ştefăniţă Vodă, acesta a virat la stânga, fără să se asigure. Din cauza momentului de neatenţie, tânărul a acroşat un Daewoo Matiz, condus regulamentar de M.V.I., de 27 de ani, din Constanţa. În urma impactului, şoferiţa Matiz-ului a fost rănită şi transportată cu o ambulanţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Martorii le-au povestit poliţiştilor că individul care a provocat accidentul a fost ajutat să fugă de nişte amici de-ai săi. Mai exact, după impact, şoferul vinovat a tras pe dreapta, a coborât din autoturism şi s-a urcat într-o maşină care a oprit imediat în spatele lui. Poliţiştii au aflat identitatea şoferului fugar, aşa că l-au contactat telefonic şi i-au spus că ar fi mai bine pentru el să se prezinte la sediul Poliţiei Rutiere. Trei ore mai târziu, suspectul s-a predat. Poliţiştii l-au testat cu aparatul Drager şi au descoperit că acesta avea o alcoolemie de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.