Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna suceveană Voitinel, a fost reţinut şi este cercetat pentru ucidere din culpă, conducere fără permis şi cu alcoolemie peste limita permisă, după ce a intrat cu maşina într-un stâlp pe care l-a doborât, iar doi pasageri din maşină au murit. Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, poliţiştii au continuat cercetările privind accidentul rutier produs marţi în localitatea Horodnicu de Sus, în urma căruia doi pasageri au murit şi alte trei persoane au fost rănite. În urma anchetei, s-a stabilit că şoferul, un bărbat de 30 de ani, din comuna Voitinel, nu are permis de conducere şi avea o alcoolemie de 1,15. În aceste condiţii, poliţiştii au emis o ordonanţă de reţinere pe numele şoferului pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere şi cu o alcoolemie peste limita legală, precum şi ucidere din culpă. Accidentul rutier în urma căruia două persoane au murit, iar alte au fost rănite s-a petrecut pe drumul naţional DN 2 E în localitatea Horodnic de Sus, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un stâlp al reţelei de electricitate, pe care l-a doborât. Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, autoturismul condus fără permis de bărbatul de 30 de ani era înmatriculat în Marea Britanie, şoferul pierzând controlul maşinii într-o curbă, din cauza vitezei excesive. În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat pe cupolă, doborând un stâlp de electricitate al E-ON, din cauza accidentului fiind întreruptă electricitatea la trei locuinţe din comună.