Parlamentarii comisiei juridice din cadrul Camerei Deputaţilor au aprobat, ieri, o modificare la Ordonanţa de urgenţă privind circulaţia pe drumurile publice, stabilind că persoanele cărora li se suspendă permisul de conducere pot depune plîngere şi la instanţa de judecată din zona unde domiciliază. Potrivit modificării legislative adoptate de Comisia juridică, plîngerea penală împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria pe a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta, aşa cum prevede ordonanţa de urgenţă, precum şi la instanţa de judecată din raza de domiciliu a contravenientului. Prin aceastã modificare se urmăreşte o armonizarea a legislaţiei române cu cea europeană. Reprezentanţii Direcţiei Poliţiei Rutiere Române spun că prin modificarea legislativă adusă de Comisia juridică se agraveazã situaţia contravenientului, pentru că depunerea plîngerii la instanţa de domiciliu nu are cum să fie cunoscută de poliţia din care face parte agentul constatator, decît în momentul în care primeşte citaţia de la judecătorie. „Pe textul de lege propus, conducătorul auto are impresia că are dreptul să conducă autovehiculul, conduce, şi poate să fie oprit de un alt agent de poliţie, care, verificînd în baza de date, constată că şoferul a condus în perioada de suspendare şi îi face dosar penal”, a explicat cms. şef Nina Badea, din Direcţia Poliţiei Rutiere. Referitor la noile propuneri legislative, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, cms şef Constantin Dancu, a declarat: „ Orice modificare legislativă care nu contravine altor norme legale este binevenită. În acest caz, măsura vine în ajutorul contravenientului, care este scutit de drumuri în plus şi timp pierdut pentru a depune o plîngere la o instanţă din ţară pe raza căreia a fost înregistrată contravenţia\". În Comisia juridică a Camerei Deputaţilor au existat şi voci care au cerut respingerea propunerii legislative, pe motiv că nu este util să fie încurajaţi vitezomanii, din pricina cărora se produc atîtea accidente. Proiectul de lege avizat de Comisia juridică urmează să fie analizat de plenul Camerei Deputaţilor.