Membrii Clubului Auto Mercedes Benz Constanţa au ieşit, ieri, în stradă, pentru a protesta împotriva preţurilor mari la carburanţi. Protestatarii s-au întâlnit la staţia de alimentare Petrom de pe bulevardul Mamaia, de lângă centrul de distracţii Lake View. La fel ca la prima ediţie a acţiunii de protest, conducătorii auto au blocat timp de câteva minute bune pompele de alimentare, fiecare dintre cei prezenţi plătind contravaloarea combustibilului achiziţionat cu mărunţiş. „Am strâns monede de 1 ban, 5 bani şi 10 bani timp de două zile, pe care le-am folosit, acum, pentru a plăti. Din păcate, numărul participanţilor a fost mai mic decât ne aşteptam”, a declarat iniţiatorul mişcării, Dacian Ion. El a precizat că astfel de acţiuni vor avea loc în fiecare zi, până duminică. Deşi nu cred că vor reuşi să-i convingă pe marii producători de combustibil să micşoreze preţurile, conducătorii auto care au ales să boicoteze staţiile de alimentare spun că, în acest mod, se eliberează de stresul provocat de tarifele în continuă creştere a carburanţilor. Proteste asemănătoare au avut loc şi în localitatea constănţeană Năvodari, unde, aproximativ 30 de şoferi au blocat, miercuri seara, activitatea dintr-o benzinărie din oraş. Şoferii au alimentat cantităţi mici de combustibil pe care le-au achitat doar cu monede. Unul dintre participanţii la protest a venit la benzinărie cu maşina trasă de un cal, pe care l-a botezat, pentru o zi, „Benzen”. Din păcate, acţiunile conducătorilor auto sunt sortite eşecului, în condiţiile în care niciuna din părţile care ar putea micşora tarifele nu are interes să facă acest lucru. Unul din modurile în care preţurile ar putea să scadă ar fi ca Executivul să reducă accizele, ceea ce ar duce la pierderea unor sume importante de bani de către statul român. Prin urmare, accizele vor rămâne la nivelul actual. Al doilea mod în care tarifele ar putea ajunge la un nivel mai mic ar fi ca marii producători să scadă preţurile, lucru care, din păcate. nu se va întâmpla, pentru că societăţile respective nu au nimic de câştigat din acest lucru, dimpotrivă. Combustibilii s-au scumpit cu aproape 3% în decembrie, astfel că preţurile au urcat anul trecut cu peste 15%, după ce în 2009 au fost majorate cu 13%, iar Guvernul a decis că aceste cheltuieli sunt nedeductibile şi în 2011.