Şoferii de taxi vor fi nevoiţi să dea teste de limbă engleză

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şoferii de taxi vor fi nevoiţi să dea teste de limbă engleză

Externe 06 Ianuarie 2015 / 13:45 246 accesări

Şoferii străini de taxi din oraşul britanic Bradford, inclusiv cei români, vor fi nevoiţi să dea teste pentru a dovedi că ştiu limba engleză, după ce mai mulţi clienţi s-au plâns că nu pot avea o conversaţie cu ei, relatează Daily Mail în ediţia. Consilierii locali din Bradford vor adopta o decizie în acest sens după ce au constatat că mulţi şoferi de taxi nu sunt capabili să discute cu clienţii lor subiecte comune, precum vremea, şi după ce directori ai unor companii de taximetrie au dezvăluit că unii clienţi cer în mod expres un şofer care să ştie limba engleză. Până în prezent, străinii care voiau să obţină licenţă de şofer de taxi trebuia să arate că deţin noţiuni de bază ale limbii engleze, scris şi vorbit, prin citirea unui paragraf sau completarea unei chitanţe pentru cursa efectuată. Conform noilor reguli, care ar urma să fie aprobate de consilierii locali săptămâna aceasta, şoferii vor fi nevoiţi să treacă un "test de conversaţie" înainte de a primi licenţă. Ei vor trebui să arate că înţeleg o serie de întrebări comune. "O nouă procedură a fost propusă, care cere ca un solicitant să răspundă la întrebări normale într-o conversaţie, precum «Ce crezi despre vreme? Unde l-ai dus pe ultimul client? Cum ajung din punctul A în punctul B?»", a declarat Carol Stos, un oficial responsabil cu acordarea licenţelor. Liderul partidului populist şi eurosceptic UKIP, Nigel Farage, şi-a exprimat speranţa că şi alte oraşe din Marea Britanie, inclusiv Londra, vor urma exemplul autorităţilor din Bradford. "Călătoria cu taxiul este scumpă şi una dintre compensaţii este râsul şi o discuţie bună. Am călătorit şi eu cu taxiurile prin Londra, cu companii respectabile care au şoferi români ce folosesc sisteme de navigaţie, dar abia sunt capabili să schimbe o vorbă cu mine", a afirmat Farage.

Taguri articol


12