REZOLVAREA, ÎN SEPTEMBRIE Salariile absurde ale angajaţilor Hidroelectrica nu pot fi modificate, deoarece compania are semnat un contract colectiv de muncă, a anunţat ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Pop. El promite însă că lucrurile vor reveni la normal în septembrie, „când se termină situaţia din companie”. Este însă normal ca un salariat dintr-o companie de stat românească să primească 70 de indemnizaţii, prime jubiliare şi alte beneficii? „Contractele colective de muncă pot fi încheiate după ce ai buget aprobat. Dacă ai buget aprobat, în cadrul contractelor poate fi stabilit salariul fiecărui angajat”, a comentat sec Pop. Şi totuşi, în România 2012, cum poate un simplu şofer să câştige 1.643 euro/lună? „Nu mi pare normal”, a spus oficialul Guvernului, adăugând că salariul ar trebui să fie acelaşi cu cel primit de şoferul său, respectiv 1.400 lei/lună. Pop a mai spus că, până în 2012, companiile de stat îşi aprobau bugetele în consiliile de administraţie, însă acum, pentru prima dată după trei ani, ele au fost aprobate de Guvern. „S-au aprobat bugetele celor 108 companii în care statul este acţionar unic sau majoritar. Astfel, dacă directorul companiei are cel mai mare salariu, celelalte vor fi pe o grilă descrescătoare. Sunt companii de stat în care salariul directorului este cel mai mic. Există companii de stat care au angajat, în 2010, când nouă ni s-au redus salariile, la centru, 48 de consilieri ai directorului, cu salarii între 8.000 şi 10.000 lei”, a spus Liviu Pop.
CONTRACTUL EXPIRĂ ÎN 2014 În urmă cu o săptămână, Remus Borza, şeful Euro Insol, administratorul judicar al Hidroelectrica, declara că salariul mediu lunar în companie este de 1.643 euro, iar salariaţii beneficiază de 70 de bonusuri anuale. „Contractul colectiv de muncă, încheiat în 2005 şi care expiră în 2014, are multe anomalii, este împovărător pentru indicatorii financiari ai companiei şi încurajează nemunca”, spunea Remus Borza. Potrivit raportului Euro Insol, contractul colectiv de muncă a fost, alături de „băieţii deştepţi” şi managementul deficitar, una dintre principalele cauze ale intrării Hidroelectrica în insolvenţă.