Şoferii, neputincioşi în faţa marilor producători petrolieri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şoferii, neputincioşi în faţa marilor producători petrolieri

Eveniment 24 Ianuarie 2011 / 00:00 971 accesări

În ultimii ani, tot mai mulţi români au ieşit în stradă pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de condiţiile din ce în ce mai grele de trai. Dacă, până acum, majoritatea protestelor erau, însă, organizate de liderii sindicali, în prezent, România asistă la o nouă formă de protest: cea a omului de rând, al cărui buzunar este afectat de preţurile prea mari, comparativ cu veniturile. Şoferii din marile oraşe ale ţării au continuat seria protestelor îndreptate împotriva producătorilor de produse petroliere. Peste o sută de şoferi constănţeni s-au adunat, sâmbătă seara, într-o parcare din staţiunea Mamaia, de unde au plecat către o benzinărie de pe bulevardul Mamaia. Pompele staţiei de alimentare au fost blocate timp de mai multe minute, unii conducători auto alimentând chiar şi de 60 de bani. „S-au scumpit foarte mult combustibilii şi sperăm ca, prin acţiunile noastre, să rezolvăm această situaţie. Mi-am spălat doar geamurile, pentru că numai asta mai opţi face în ziua de azi într-o benzinărie: îţi speli geamurile şi pleci”, a declarat unul dintre protestatari. De asemenea, membrii Clubului Auto Mercedes Benz Constanţa au continuat protestul început joi, 20 ianuarie, când au blocat staţia de alimentare cu carburanţi de pe bulevardul Mamaia, de lângă centrul de distracţii Lake View, fiecare dintre cei prezenţi plătind contravaloarea combustibilului achiziţionat cu mărunţiş.

PROTESTELE CONTINUĂ. „În perioada 21-23 ianuarie, protestul a continuat individual, fiecare dintre membrii clubului prezentându-se la diferite benzinării din oraş, unde a plătit cu monede de 1, 5 şi 10 bani. Totodată, membrii Clubului Mercedes Benz au început boicotarea staţiilor Petrom şi OMV, prin nealimentarea cu carburanţi de la acestea”, a declarat Dacian Ion, iniţiatorul protestului. Din păcate, acţiunile conducătorilor auto sunt sortite eşecului, în condiţiile în care niciuna din părţile care ar putea micşora tarifele nu are interes să facă acest lucru. Unul din modurile în care preţurile ar putea să scadă ar fi ca Executivul să reducă accizele, ceea ce ar duce la pierderea unor sume importante de bani de către statul român. Prin urmare, accizele vor rămâne la nivelul actual. Al doilea mod în care tarifele ar putea ajunge la un nivel mai mic ar fi ca marii producători să scadă preţurile, lucru care, din păcate nu se va întâmpla, pentru că societăţile respective nu au nimic de câştigat din acest lucru, dimpotrivă. Combustibilii s-au scumpit cu aproape 3% în decembrie, astfel că preţurile au urcat anul trecut cu peste 15%, după ce în 2009 au fost majorate cu 13%, iar Guvernul a decis că aceste cheltuieli sunt nedeductibile şi în 2011. Şoferii sunt hotărâţi să continue protestele şi săptămâna viitoare.



12