Două persoane au fost rănite, joi seară, într-un accident rutier petrecut pe Drumul Naţional 39 (Constanţa - Mangalia), în jurul orei 20.10. Potrivit anchetatorilor, o femeie de 68 de ani, din Constanţa, a condus un autoturism pe DN 39, dinspre Eforie Nord către Constanţa. La un moment dat, spun oamenii legii, şoferiţa a virat la stânga, peste marcajul dublu continuu ce separă sensurile de mers şi a intrat în coliziune cu un autobuz la volanul căruia se afla un bărbat de 36 de ani, din Constanţa. În urma impactului, şoferiţa de 68 de ani, dar şi o pasageră de 24 de ani, aflată în autobuz, au fost rănite şi transportate la spital. Oamenii legii i-au testat cu aparatul Drager pe cei doi conducători auto implicaţi în accident şi au constatat că aceştia nu consumaseră băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.