SUSPECT REŢINUT În mai puţin de 12 ore, poliţiştii au reuşit să îl identifice şi să îl reţină pe şoferul care a accidentat mortal, în urmă cu trei zile, un bărbat în apropierea localităţii Valea Dacilor. Anchetatorii spun că suspectul este un sergent angajat pe bază de contract la o unitate militară din Medgidia, în cadrul Poliţiei Militare, respectiv Aihan Menasan, de 27 de ani, din Medgidia. Tânărul a fost inclus în cercul de suspecţi la scurt timp după ce poliţiştii au terminat verificările la locul accidentului, mai exact după ce, din resturile de maşină găsite în apropierea cadavrului, s-a reuşit identificarea tipului de autoturism, respectiv Volkswagen. Miercuri după-amiază, Menasan a fost contactat telefonic de poliţişti pentru a îi fi verificată maşina, în Medgidia fiind înregistrate doar cinci asemenea autoturisme. Iniţial, tânărul a declarat că este plecat cu treabă prin Constanţa şi că se va prezenta de bunăvoie în cel mult o oră. Contactat din nou de anchetatori odată ce acest timp s-a scurs, tânărul le-a spus oamenilor legii că s-a oprit în localitatea Eforie Sud. Rugat de anchetatori să rămână pe loc, în momentul în care un echipaj de poliţie a ajuns la locul indicat de acesta, suspectul a fost de negăsit. Au urmat apoi câteva ore bune de tăcere, iar, în jurul orei 21.00, Aihan Menasan a venit la poliţie. El a negat că ar fi autorul accidentului, însă starea în care se afla autoturismul a ridicat suspiciuni. În jurul orei 03.00, în noaptea de miercuri spre joi, suspectul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore. Expertiza efectuată de anchetatori a arătat că bara de protecţie cât şi celelalte piese găsite la locul accidentului provin de la autoturismul său.
ŞI-A REPARAT MAŞINA Odată cu extinderea verificărilor, oamenii legii au descoperit că plimbarea suspectului prin Constanţa şi Eforie Sud a fost, de fapt, doar un pretext folosit de acesta pentru a obţine mai mult timp să îşi repare maşina. Suspectul şi-a recunoscut vina abia în faţa procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia. Tânărul a mărturisit că accidentul a avut loc marţi seară, în jurul orei 20.00. După impact, Menasan a spus că coborât din maşină şi că a mers înapoi aproape 50 de metri să vadă ce a lovit. În momentul în care a observat că a luat în plin un bărbat şi că acesta nu se mai mişcă, tânărul a susţinut că s-a speriat şi a fugit. A doua zi şi-a contactat mai multe rude şi le-a rugat să îi procure piesele distruse spunând doar că a lovit maşina şi că îi este frică ca tatăl său să nu îşi dea seama. În timp ce poliţiştii îl sunau să se întâlnească, suspectul muncea de zor pentru a îşi repara autovehiculul. El a mărturisit că s-a predat abia după ce a terminat reparaţiile. Totodată, tânărul a spus că înainte să se urce la volan a băut doar un pahar cu bere, dar că nu era în stare de ebrietate. Aseară, Aihan Menasan a fost prezentat magistraţilor Judecătoriei Medgidia cu propunerea de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi fugă de la locul accidentului. Totodată, oamenii legii fac verificări şi faţă de persoanele care l-au ajutat pe suspect să îşi repare maşina. Printre aceştia se numără Zeinel Zecheria, de 27 de ani, cercetat şi condamnat, culmea, în urma unui accident rutier, pentru ucidere din culpă, la 18 luni de închisoare cu suspendare. Dacă se va stabili că ştia faptul că Menasan a ucis o persoană, Zecheria riscă să fie şi el cercetat penal.
ARESTAT Aseară, în jurul orei 21.00, magistraţii Judecătoriei Medgidia au dispus arestarea preventivă a lui Aihan Menasan pentru o perioadă de 29 de zile,
sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi fugă de la locul accidentului. Totodată, reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au remis un comunicat în care se arată că militarul a fost trecut în rezervă, prin demisie, în urma cererii adresate de acesta comandantului unităţii.
IMPACT FATAL Accidentul a fost descoperit miercuri dimineaţă, în jurul orei 10.00, după ce un bărbat a sunat la 112 şi a spus că a observat un bărbat căzut pe marginea drumului care face legătura dintre Valea Dacilor şi Medgidia. Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă al judeţului Constanţa a fost trimis în ajutor, însă cadrele medicale au stabilit că bărbatul era decedat de mai mult timp şi că trupul acestuia fusese devorat de animale, fiindu-i mâncate scalpul şi mai multe porţiuni din faţă. Echipajele de poliţie trimise în zonă au stabilit că moartea bărbatului este suspectă. În urma investigaţiilor efectuate, oamenii legii au identificat victima ca fiind Varol Sarali, de 45 de ani, din Valea Dacilor. Lângă cadavru au fost găsite mai multe fragmente dintr-o bară şi bucăţi dintr-o oglindă retrovizoare, motiv pentru care oamenii legii au mers pe varianta unui accident rutier. Necropsia efectuată în acest caz a arătat că bărbatul a decedat pe loc, în urma unui stop cardio-respirator provocat de secţionarea măduvii la nivel cervical.