Poliţiştii constănţeni au stabilit ieri, pe baza declaraţiilor martorilor, că la volanul Daciei implicate, duminica trecută, într-un accident rutier, produs la ieşirea din localitatea Micea Vodă, se afla Costel Ispas, de 42 ani, din Cernavodă. Tot şoferul a fost şi cel mai grav rănit, acesta rămînînd internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa. Întrucît bărbatul se afla într-o stare gravă, poliţiştii nu au putut folosi aparatul Drager la locul accidentului şi pentru stabilirea alcoolemiei victimei i-au fost recoltate probe biologice de sînge pentru stabilirea alcoolemiei. Referitor la cauzele accidentului în care au fost răniţi toţi cei trei pasageri din autovehicolul, înmatriculat CT 05 DFD, purtătorul de cuvînt al Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR), subinsp. Marius Ghiţă, a declarat: „Conform primelor cercetări, în timpul unei manevre de evitare a unei gropi, prin viraj brusc la dreapta, şoferul a intrat în coliziune cu un cap de pod aflat pe sensul de mers, iar ulterior a pierdut controlul autoturismului care s-a răsturnat.” În urma impactului violent, bucăţi din autoturism au fost proiectate pe o rază de circa zece metri. Două autospeciale de la Serviciul de Ambulanţă i-au transportat pe doi dintre răniţi, Ioan Anghel şi Costel Ispas, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, iar pe cel de-al treilea, Dumitru Tulumb, de 31 ani, din Ţibrinu, către Spitalul Municipal Medgidia. Conform cadrelor medicale, Dumitru Tulumb nu a necesitat internarea, scăpînd doar cu cîteva lovituri la nivelul nasului şi picioarelor. Ceilalţi doi accidentaţi au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale din cauza fracturilor de la nivelul membrelor inferioare..