Soldaţi NATO, ucişi în Afganistan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Soldaţi NATO, ucişi în Afganistan

Externe 14 Octombrie 2010 / 00:00 446 accesări

Şase militari din cadrul forţelor internaţionale au fost ucişi, ieri, în Afganistan, patru dintre ei în explozia unei mine artizanale, arma predilectă a miliţiilor Taliban. Patru militari străini, a căror naţionalitate nu a fost dezvăluită, au murit în explozia unei mine artizanale în sudul ţării, potrivit comandamentului NATO la Kabul. Anterior, în cursul zile, un militar NATO a fost ucis într-un atac al insurgenţilor în est, iar un altul a murit în explozia unei mine artizanale în sudul Afganistanului. Aceste decese ridică la 581 numărul militarilor străini ucişi în Afganistan de la începutul lui 2010, anul cel mai sângeros pentru forţele internaţionale aflate de nouă ani în război, potrivit unui bilanţ pe baza statisticilor site-ului independent icasualties.org..

Pe de altă parte, SUA s-au arătat deschise posibilităţii de a retrage noi nume de militanţi Talibani de pe lista neagră a ONU care sancţionează teroriştii. Această problemă intervine în timp ce preşedintele afgan, Hamid Karzai, a confirmat că desfăşoară negocieri secrete cu lupătători Taliban în scopul de a pune capăt războiului din ţara sa, care durează de nouă ani. Consiliul de Securitate din Afganistan, care îl consiliază pe preşedintele Karzai în materie de securitate, a cerut în luna august ONU să retragă de pe lista neagră numele a 47 de luptători Taliban, după ce un prim val de combatanţi şi membri ai unor entităţi legate de al-Qaida, a fost retras de pe această listă în cursul verii. Lista neagră a ONU a fost stabilită în virtutea rezoluţiei 1.267 a ONU, adoptată în anul 1999. Persoanele care figurează pe aceasta sunt vizate de îngheţarea activelor, interdicţii de călătorie şi un embargo asupra armelor.

Taguri articol


12