La începutul acestei săptămâni a fost demarată cea de-a doua etapă a exerciţiului Black Sea Rotational Force 2010 în Poligonul Babadag, din judeţul Tulcea. După ce, timp de două săptămâni, s-au antrenat cu militarii români, puşcaşii marini americani au început antrenamentele cu soldaţii macedoneni. „Este o experienţă unică. Fiecare armată are caracteristicile ei şi abia aştept să ne antrenăm împreună“, a declarat lt. Marc Tucker, comandantul plutonului de cercetaşi. Din momentul în care au ajuns la Babadag, militarii americani şi macedoneni au executat misiuni de menţinere a păcii, cursuri cu privire la regulile de luptă, antrenamente pe timp de noapte cu echipamentele de viziune nocturnă şi exerciţii de arte marţiale conduse de un instructor al puşcaşilor marini americani. Soldaţii macedoneni speră ca tehnicile pe care le vor învăţa în cele două săptămâni de pregătire să îi ajute la următoarea plecare în teatrul de operaţiuni din Afganistan. „La începutul lunii iulie vom pleca timp de şase luni în Afganistan. Cred că pregătirea cu soldaţii americani ne va ajuta foarte mult în misiunile pe care le vom face acolo. Sunt în armată de cinci ani, iar exerciţiul din România este prima experienţă militară din afara ţării“, a declarat sg. Sait Saiti, din cadrul companiei „Scorpion“ a Macedoniei. Militarii americani au venit la Constanţa în cadrul exerciţiului Black Sea Rotational Force. Ei vor participa la activităţi comune cu parteneri din regiunile Caucaz, Balcani şi Marea Neagră, principalul obiectiv al forţei de rotaţie americane fiind cel de a promova stabilitatea regională, formând parteneriate cu naţiunile din regiune. Cei mai mulţi militari americani fac parte din First Tank Battalion, care are baza la Marine Corps Air Ground Combat Center Twentynine Palms, din California.