Peste 200 de organizații umanitare și care militează pentru drepturile omului au semnat joi un apel adresat Adunării Generale a Națiunilor Unite să se sesizeze în dosarul sirian și să remedieze paralizia consiliului de securitate, informează AFP. Într-o declarație publicată la New York ...
Compania aeriană Lufthansa a anulat aproximativ 900 de zboruri, din cauza unei greve a piloților în urma unei dispute salariale. Greva va dura două zile și, potrivit companiei aeriene, peste 100.000 de persoane vor fi afectate. Alte linii aeriene ale companiei, precum Eurowings, Swiss, Austrian Airlines și ...
Mai mulți militari turci atașați pe lângă NATO au solicitat azil în perioada ce a urmat tentativei de lovitură de stat din luna iulie, a declarat, vineri, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Acesta a declarat că va ridica problema drepturilor omului în cursul vizitei la Istanbul pe ...
Comitetul pentru prevenirea torturii (CPT) al Consiliului Europei i-a cerut Ungariei să le amintească polițiștilor ce intră în contact cu migranții că nu trebuie tolerate relele tratamente, informează AFP. Raportul CPT, care se bazează pe o vizită efectuată în Ungaria în octombrie 2015 ...
Primăria Capitalei anunţă că Gabriela Firea solicită ca municipalitatea să preia proiectul "Bucureşti-Port la Dunăre". Primarul General, Gabriela Firea, a avut o întâlnire cu specialişti în domeniul consultanţei în infrastructuă pentru a discuta despre posibilitatea ...
Patronatele din transporturile rutiere solicită Guvernului să înghețe tarifele RCA prin intermediul unei Ordonanțe de Urgență, la valorile medii din raportul Milliman, și conform cu propunerile transportatorilor trimise Executivului la începutul lunii august, se arată într-un comunicat de ...
Serbia solicită ajutor din partea Austriei şi Franţei pentru a controla frontierele țării, a declarat Nebojsa Stefanovic, ministrul sârb de Interne, în situaţia în care statele situate de-a lungul rutei balcanice riscă să se confrunte cu o creştere a fluxului de imigranţi, relatează ...
PNL solicită ministrului de Externe retragerea de la post a consulilor generali de la Barcelona, Bilbao, Torino și Bălți, ”clienți politici numiți de guvernul Ponta” și îi amintește fostului premier că este responsabil alături de aceștia de haosul de la alegerile prezidențiale din ...
Un diplomat al ambasadei nord-coreene din Londra a solicitat azil politic unui "stat terţ", informează site-ul agenţiei BBC News online. Potrivit agenţiilor de ştiri din Coreea de Sud, diplomatul ar fi părăsit ambasada nord-coreeană din Londra la începutul lunii august, pentru o "a ...
Ambasadorul Turciei la Bucureşti, Osman Koray Ertaş, a precizat joi, la solicitarea părţii române, că nu a solicitat formal, la vreun moment, închiderea unităţilor de învăţământ Lumina, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ''Secretarul de stat pentru afaceri ...
Comisia parlamentară de control SRI precizează, miercuri, că Serviciul nu a avut mandat de securitate naţională pentru Hexi Pharma şi Dan Condrea, întrucât nu au fost întrunite condiţiile juridice pentru o astfel de solicitare care presupune restrângerea temporară a unor drepturi.
Copreședinții PNL Alina Gorghiu și Vasile Blaga au solicitat miercuri dimineață CNSAS, în numele PNL, verificarea lui Marian Munteanu, candidatul propus de partid pentru Primăria Capitalei, au declarat pentru Mediafax surse din CNSAS. "În această dimineață a fost înregistrată la noi ...
Cancelarul Austriei, Werner Faymann, a solicitat Germaniei să stabilească o limită clară privind numărul de solicitanţi de azil pe care îi va accepta pentru a contribui la diminuarea fluxului de imigranţi din Europa, relatează agenţia de presă Reuters. "Germania trebuie să impună un ...
Camera Deputaților votează miercuri cererea DNA de încuviințare a reținerii și arestării deputaților Nicolae Păun și Mădălin Voicu, în condițiile în care în cazul acestuia din urmă votul din Comisia juridică a fost foarte strâns. Potrivit deciziei Biroului Permanent, vor ...
Bosnia a solicitat să adere la Uniunea Europeană, a anunţat luni Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă Federica Mogherini, în pofida faptului că Bruxelesul a anunţat că Sarajevo nu a îndeplinit toate condiţiile pentru a depune cererea de aderare, relatează Reuters în pagina ...
Premierul Poloniei, Beata Szydlo, aflată în vizită vineri în Berlin, a solicitat "un viraj" în politica Angelei Merkel, cancelarul Germaniei, privind gestionarea crizei imigranţilor, într-un interviu acordat cotidianului german Bild, informează publicaţia Le ...