Solidar cu primarul Mangaliei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
PSD

Solidar cu primarul Mangaliei

Administrație 28 Noiembrie 2011 / 00:00 575 accesări

Biroul de presă al PSD a remis un comunicat de presă prin care condamnă abuzul fără precedent al prefectului judeţului Constanţa care, prin complicitatea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), l-a suspendat din funcţie, în mod abuziv, pe primarul municipiului Mangalia, Claudiu Tusac. ANI a devenit un instrument pentru reglarea intereselor ilicite legate de retrocedările ilegale de terenuri. Doar aşa se explică faptul că ANI l-a declarat pe primarul PSD al Mangaliei incompatibil într-o speţă pe care instanţa a respins-o în urmă cu doi ani. Acţiunea prefectului de suspendare, cu concursul ANI, a primarului Mangaliei este un caz evident de poliţie politică împotriva unui ales al Opoziţiei, cu atât mai mult cu cât pentru motivaţii identice, nici ANI şi nici prefectul nu au dispus niciun fel de măsuri împotriva primarilor PDL din judeţ aflaţi în situaţii identice cu cea a primarului Mangaliei”, se arată în comunicat. Social democraţii solicită instituţiilor abilitate ale statului să se autosesizeze în acest caz, care reprezintă un abuz grav asupra unei autorităţi publice locale alese, instrumentat de ANI şi reprezentantul Guvernului în teritoriu. „PSD nu acceptă abuzurile asupra aleşilor locali şi îşi rezervă dreptul de a acţiona în justiţie Guvernul pentru sprijinirea ilegalităţilor prefectului şi ale prietenilor săi politici.

Taguri articol


12