Preşedintele Traian Băsescu a participat, ieri, la reuniunea informală a şefilor de stat şi de guvern ai Uniunii Europene, consacrată aprofundării dezbaterii politice pe tema depăşirii actualei crize economice şi financiare. Şeful statului a fost însoţit de ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea. Înainte de reuniunea informală, Băsescu a participat şi la o întîlnire de coordonare a Grupului de la Vişegrad, ţărilor baltice, României şi Bulgariei. Scopul acestei întîlniri l-a constituit pregătirea reuniunii informale şi realizarea unui schimb de opinii privind măsurile pentru soluţionarea crizei economico-financiare adoptate în statele membre care nu fac parte din zona Euro, reafirmarea importanţei respectării regulilor Pieţei Unice şi a evitării protecţionismului. La finalul reuniunii, Băsescu a declarat că România nu consideră oportune formatele în genul întîlnirii statelor grupului de la Vişegrad: “Poziţia României a fost exprimată foarte clar, nu considerăm oportune asemenea formate, aceasta a fost şi motivaţia pentru care am participat. Considerăm cã toate statele sînt egale în interiorul UE şi astfel de reuniuni nu sînt caracteristice neapărat principalului element al UE, solidaritatea”. Şeful statului a atras atenţia, în cadrul lucrărilor, că sistemul bancar românesc este solid, dar are nevoie să fie finanţat de băncile-mamă, liniile lor de creditare adresate economiei româneşti fiind esenţiale: “Din acest punct de vedere, preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean Claude Trichet şi preşedintele Comisiei Europene au asigurat că la următorul ECOFIN se vor adopta măsuri în această direcţie şi punctul de vedere comun la sfîrşitul sesiunii informale a fost că băncile subsidiare care îşi desfăşoară activitatea în ţările noi intrate şi au băncile-mamă în zona euro trebuie să fie susţinute în continuare”. El a reamintit că a ridicat această problemă în ultima vreme şi că o parte din bănci i-au trimis scrisori - ca şi guvernatorului BNR - prin care se notifica că finanţările nu vor fi întrerupte. Băsescu a spus că, la reuniunea de la Bruxelles, participanţii au subliniat nevoia solidarităţii în lupta împotriva efectelor crizei financiare şi că marii furnizori de resurse, în frunte cu Germania, au fost “pozitivi” în susţinerea ţărilor central şi sud-est europene, membre ale UE. El a arătat că, din punctul de vedere al României, s-a subliniat că “instrumentele puse la dispoziţie sînt adecvate”, adăugînd că este esenţial ca Guvernul şi instituţiile statului să acceseze sursele de finanţare, acest lucru fiind valabil şi pentru bănci. Preşedintele a adăugat că la întîlnire s-a vorbit şi despre despre faptul că statele mari contributoare la FMI îşi vor mări contribuţiile la Fond, pentru ca acestea să fie puse la dispoziţia statelor în dificultate. Băsescu a mai remarcat că o situaţie comentată nu doar din statele din Est a fost aceea referitoare la abordările regionale ale agenţiilor de rating, care spun prea adesea că ţările est-europene sînt în dificultate “şi Ucraina, şi Belarus, şi Serbia, şi Slovacia”, cînd de fapt statele membre UE au “în mod categoric un alt suport, care vine din solidaritatea pentru a depăşi criza”. El a arătat că, fiind o reuniune informală, aceasta nu s-a finalizat cu concluzii oficiale, dar că a plecat cu sentimentul că solidaritatea statelor membre ale UE funcţionează.