După modelul deja consacrat al galelor care promovează cultura românească - din care amintim doar două evenimente de prestigiu organizate recent, galele UNITER şi Gopo - săptămâna trecută s-a desfăşurat, la Bucureşti, prima ediţie a Galei Premiilor Muzicii Populare Româneşti. Organizată sub patronajul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, al Oficiului Român pentru Drepturi de Autor (ORDA) şi al unei televiziuni de profil, manifestarea s-a transformat într-o adevărată sărbătoare a muzicii, dar şi a dansului popular din toate zonele etnografice ale ţării. De la acest eveniment de anvergură nu aveau cum să lipsească reprezentanţii Dobrogei, care au fost şi premiaţi: Aneta Stan şi Floarea Tănăsescu, două voci de valoare ale folclorului dintre Dunăre şi Mare, precum şi alţi doi artişti care nu mai au nevoie de nicio prezentare: Ştefan Vlad şi Ion Amititeloaie.
Ion Amititeloaie se poate lăuda cu o carieră muzicală impresionantă. Laureat al Festivalului „Maria Tănase” şi premiat în cadrul concursului „Crizantema de aur” de la Târgovişte, solistul cântă, de mai bine de patru decenii, alături de nume cu rezonanţă ale vieţii muzicale româneşti.