Celebrul solist și compozitor american Pharrell Williams și soția sa, top-modelul Helen Lasichanh, au devenit părinții unor tripleți. O bucurie întreită, notează marți huffingtonpost.fr.
Potrivit revistei americane Vanity Fair, tripleții s-au născut la începutul lunii ianuarie 2017. Căsătoriți de patru ani, Pharrell Williams și soția sa sunt deja părinții unui băiețel, Rocket.
Deși sarcina soției sale a fost făcută publică în septembrie anul trecut, cei doi părinți nu au vrut să divulge, deocamdată, prenumele celor trei micuți. Cuplul este de obicei foarte discret în privința vieții lor particulare.
Purtătorul de cuvânt al artistului a declarat că tânăra mamă și bebelușii "sunt fericiți și sănătoși". Top-modelul și-a recăpătat repede forma, pozând la 8 ianuarie, alături de soțul său în vârstă de 42 de ani, cu ocazia decernării premiilor Golden Globes.