Clubul Artelor „Solteris” din cadrul Cercului Militar Mangalia aniversează un deceniu de activitate, cu poezie, muzică şi culoare. Spectacolul-sărbătoare menit să sintetizeze cei zece ani în care „Solteris” a fost - şi continuă să fie - în slujba frumosului şi a spiritualităţii dobrogene, intitulat „Toamna stelară a cuvântului”, va avea loc duminică, de la ora 17.00, la sediul Cercului Militar din Mangalia,
Înfiinţat în 2001, de scriitoarea Emilia Dabu, Clubul „Solteris” are ca obiectiv promovarea talentelor culturale din spaţiul callatian şi nu numai. În cei zece ani de activitate, clubul a reuşit prin membrii săi să crească zestrea de carte, publicând peste 90 de volume şi organizând zeci de expoziţii personale şi colective, dar şi spectacole dedicate marilor scriitori şi pictori români clasici şi contemporani, fără să neglijeze marile valori ale culturii universale. Tot distinsa scriitoare Emilia Dabu, cea care conduce destinul „Solteris”, în calitate de preşedinte, a editat prima revista de cultură şi artă din Mangalia şi antologia „Solteris”, ajunsă la cel de-al treilea număr.
La zece ani de la înfiinţare, Clubul Artelor „Solteris” înseamnă: poeta Emilia Dabu, consilierul cultural din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, Mihaela Burlacu, autorii de carte şi artiştii Dora Alina Romanescu, Ana Ardeleanu, Marcela Dabu, Marius Robert Dincă şi pr. Ioan Aurel Bolba. Acelaşi crez artistic îl împărtăşesc şi Marius Ciocănel, Adina Lozinschi, George Şerban, Luiza Cala, Nicolae Găgeanu, Iulia Mitu, Giorgiana Ciocan, Simona Gabriela Iordache, Marilena Nicolau, Andreea Romaniuc, Diana Adam, Steliana D Bajdechi, Ionuţ Caragea (Canada), Carmen Doreal (Canada), Maximinian Menut şi Tuuliki Vaisanen (Anglia). Printre prietenii şi membrii de onoare ai clubului se numără: Ion Hobana, Dinu Flămînd (Franţa), Gabriel Chifu, Nicolae Breban, Doina Uricaru, Răzvan Theodorescu, Eugen Uricaru, Gabriel Dimitianu, Florica Cruceru, Nicolae Rotund, Ovidiu Dunăreanu, pr. Cezar Vasiliu (Canada), Gao Sing Suo (China).
„Totul începe de la curajul de a crede în partea de spiritualitate, de evoluţie culturală a tuturor. Clubul Artelor „Solteris” a împlint zece ani de lumină, în lacrimi şi zâmbet, în credinţă şi speranţă, în durere şi disperare, dar mereu învingători prin creaţie”, susţin membrii „Solteris”.